fbpx
 
Tragedie în comuna vasluiană Delești, acolo unde un bărbat de 51 de ani a decedat, după ce rudele au alertat autoritățile medicale, găsindu-l pe acesta în stare de inconștiență.

O femeie de 80 de ani care a decedat zilele trecute a fost dusă la groapă cu tractorul, dar utilajul avea să se împotmolească în noroiul de pe uliuță. Tragi-comedia a avut loc în satul Plopi, din județul Vaslui.

Zeci de persoane din satele Cuza Vodă, Cârlig și Popricani au protestat joi, în fața primăriei din comună, nemulțumiți de faptul că sunt nevoiți să meargă kilometri întregi prin noroaie pentru a ajunge la serviciu și pentru a-și duce copii la grădiniță sau la școală.

Organizatorul protestului, Daniel Grădinaru, susține că primarul Valeriu Pârlog nu a făcut nimic timp de șase ani pentru comuna aflată în zona metropolitană.

Misiune grea pentru un echipaj de ambulanţă din Botoşani. Şi asta pentru că maşina a rămas împotmolită în noroi şi pietriş, imediat după ce a preluat o pacientă .

Pompierii sunt cei care au intervenit pentru a scoate autovehiculul prins ca într-o capcană.

Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31