fbpx
 
După carnea de porc, şi pâinea se scumpeşte. Preţurile vor creşte cu până la 10%, spun reprezentanţii patronatului din domeniu, din cauza costurilor de producţie mai mari.

Grâul costă deja mai mult de la 1 martie, salariul minim a crescut de la 1 februarie, iar facturile la utilităţi sunt mai mari decât anul trecut. Unele fabrici de pâine au scumpit deja produsele. Cea mai ieftină pâine costă astfel 80 de bani, faţă de 70 de bani anterior.

Criza economică din Venezuela face că situaţia cetăţenilor să se înrăutăţească de la o zi la alta. Oamenii recurg la metode disperate pentru a supravieţui: caută prin gunoaie o porţie de mâncare sau măcar o bucată de pâine.

Adriana are 19 ani şi are o fetiţă căreia i-a dat naştere în urmă cu 7 luni. Acasă o mai aşteaptă un băieţel în vârstă de 3 ani. Pentru ei a ajuns să caute printre sacii cu resturi aruncaţi de supermarketurile din zonă. Soţul ei a fost ucis, iar acum lucrează ca menajeră, însă banii nu îi ajung nici să trăiască de pe o zi pe alta.

Primarul condamnat de la Târgu Frumos rămâne în funcție cât vrea el. Deține monopolul într-o comunitate cu 13.000 de oameni, aberația fiind că toți locuitorii sunt obligați să mănânce un singur tip de pâine: a primarului. Secretara CL Târgu Frumos a spus-o clar: nu vrea să redacteze referatul prin care Prefectura să fie informată despre încetarea mandatului. Care este atmosfera într-un oraș subjugat total de Ionel Vatamanu? Cine nu vinde pâine de la Țac Țac poate închide afacerea. O brutărie concurentă a fost îngropată definitiv. Primarul se ascunde în Primărie și refuză să spună ce mai caută acolo după condamnare. Zona din spatele Primăriei este umbrită de un mamut pe lângă care toți trec în vârfurile picioarelor: imensul sediu al firmei Țac Țac. Oamenii din oraș vorbesc în șoaptă despre afacerile boss-ului.

Toţi comercianţii de pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie vor fi obligaţi să informeze consumatorii despre produsele care au fost obţinute din produse alimentare congelate.

Prevederea apare în Ordinul preşedintelui ANPC nr. 183/2016 privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de comercializare pe teritoriul României a produselor obţinute din produse alimentare congelate intră în vigoare joi, 20 octombrie 2016.

Obligaţia revine şi restaurantelor sau celorlalte locuri din care se pot cumpăra produse alimentare dacă în prepararea lor s-au folosit alimente congelate.

„Operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile de restauraţie colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea 'produs/din produs decongelat'”, se arată la articolul 3 din ordinul preşedintelui ANPC.

În același ordin se mai precizează că „termenul produs alimentar congelat este produsul: pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe”.

(Sursa: digi24.ro)

Dacă nu concepi o masă fără pâine, este cazul să iei în calcul măcar micșorarea porției, dacă nu chiar renunțarea, pentru o perioadă, la acest aliment.

Până acum nu este sigur dacă un consum prea ridicat de fibre sporește riscul de cancer de colon sau, dimpotrivă, previne apariția acestei boli. Prin urmare, medicii recomandă să mâncăm pâine cu moderație și să nu neglijăm vizita la medic.

Consumul ridicat de pâine ne poate oferi senzația de sațietate, determinându-ne să nu mai mâncăm prea multe alte alimente. Acest obicei poate dăuna sănătății, întrucât pâinea nu conține prea multe substanțe necesare bunei funcționări a organismului, fiind nevoie să avem un regim alimentar variat pentru a beneficia de nutrienții de care avem nevoie.

De asemenea, persoanele care au trecut prin episoade alergice din cauza alimentelor ar putea să se confruncte cu simptome nedorite din cauza consumului ridicat de pâine, printre care crampe și balonare, potrivit livestrong.com.

Porția recomandată de pâine este de până la 250 de grame pe zi (circa patru-opt felii, în funcție de tipul de pâine).

(Sursa: realitatea.net)

Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31