fbpx
 
În aceste zile, instituțiile de învățământ superior din România au programate festivitățile de deschidere a noului an universitar. Pentru Iași, această perioadă este una cu o încărcătură emoțională deosebită. Încep cursurile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.

Klaus Iohannis a reușit incredibila performanță de a-i îndepărta pe intelectualii țării, după 8 ani de la debutul „României educate”.

O știre recentă spune totul despre modul cum este condus Iașul în ultimii ani: Primăria va cumpăra autobuze second-hand pentru asigurarea transportului metropolitan. Achiziția municipalității este într-un contrast puternic cu cele ale altor orașe mari din țară care au ales să cumpere autobuze noi cu bani din PNRR, au remarcat jurnaliștii ieșeni. În schimb, la începutul acestui an, am fost informați că marele proiect pentru care Mihai Chirica a cerut bani din PNRR este pentru reabilitarea a „câtorva blocuri”.

Debutul noului an școlar va înseamna, din nou, nervi și înghesuială în traficul din Iași. Ore și ore întregi pierdute săptămânal de părinții care își duc copiii dinspre noile zone rezidențiale ale Iașului spre centrul orașului, acolo unde se află majoritatea școlilor și liceelor preferate de locuitori. Este un scenariu previzibil care se va repeta atâta vreme cât nu vom înțelege că putem investi și 1 miliard de euro în infrastructura rutieră, dar că fără mari centre școlare construite acolo unde locuiesc cei circa 120.000 de ieșeni din zona metropolitane, care să preia populația școlară, de mii de elevi, nu vom rezolva niciodată problema. Toată infrastructura școlară din municipiul Iași a răspuns necesităților din anii ’70-’80 când Iașul avea oricum o întindere de două ori mai mică decât în prezent.

De la vizita premierului maghiar Viktor Orban în România, conflictele legate de legăturile UDMR cu acesta și poziția partidului ca membru al coaliției de guvernare și participant activ în politica locală, acolo unde există etnici maghiari, nu contenesc din a apărea. Politicienii UDMR nu s-au departajat de declarațiile rasiste și imperialiste ale liderului de la Budapesta, liderul Kelemen Hunor fiind chiar evitant în a adresa problema. Ceilalți membri ai coaliției au condamnat declarațiile, dar nu pare să fi tras la răspundere poziția UDMR.

Săptămâna aceasta am asistat la încă un episod din seria agitație și panică națională, așa cum deja ne-am obișnuit anul acesta. Ce este diferit despre noul val de isterie, este faptul că a fost pornit chiar de domnul ministru al sănătății, Alexandru Rafila, care și-a amintit preocupat în ziua 160 de război, cu ocazia escaladării situației de la centrala nucleară din Zaporojie, Ucraina, că și el ar trebui să escaladeze îngrijorarea națională existentă, cu ocazia pastilelor de iod care au stat cam mult degeaba pe rafturi. Așadar, domnul ministru a declarat că îndeamnă populația sub 40 de ani să se prezinte „cât mai repede” la medicul de familie, iar apoi la una dintre numeroasele farmacii din țară, pentru a își ridica gratuit pastilele de iodură de potasiu. Apoi, a afirmat că sistemul este perfect funcțional. În mod ironic, sistemul nu prea a mai fost perfect funcțional după această declarație, în care românii s-au prezentat „cât mai repede”. Sincer, sunt de părere că sistemul nu prea a fost perfect funcțional niciodată, dar asta este o altă discuție.

Cel mai simplu lucru din lume e să dai din gură, pe o scenă pregătită de colegii tăi, unde toți cei din jurul tău te laudă, iar tu faci promisiuni. Și declami, cu cuvinte cât mai meșteșugite, cât de mult te chinui pentru un anumit lucru, cum nu dormi noaptea până nu oferi poporului excelență. Oricum nu e nimeni acolo care să îți bată obrazul.

ANAF începe executarea silită a Dianei Șoșoacă pentru neplata mai multor obligații la bugetul de stat, a anunțat, luni, Lucian Heiuș, președintele instituției, care spune că senatoarea „are un comportament ca orice alt contribuabil rău-platnic – inventează dușmani și lansează scenarii fanteziste”.

PSD repară ceea ce guvernările de dreapta au distrus în perioada 2019-2021 în agricultura românească.

Voi candida pentru funcția de primar al orașului nostru! Am fost și sunt aici pentru oraș și ieșeni.
Iașul modern și civilizat este proiectul vieții mele. Este ceea ce mă definește, este ceea ce mă ține în politică.
Sunt cel cu șansa reală să câștig împotriva acestei mafii care ne tine orașul pe loc, și pot să pun lucrurile rapid în ordine.

Pagina 7 din 25

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31