fbpx
 
Un conflict între două familii a degenerat într-o luptă de stradă, în centrul orașului Suceava. 10 persoane au fost implicate, iar imaginile au fost surprinse de un martor aflat la balconul unui bloc din zonă.

O familie de români care mergea în concediu în Grecia a fost implicată într-un accident rutier grav pe o şosea din Bulgaria. Autoturismul românilor a ieşit de pe carosabil. Şoferul a murit pe loc. Soţia lui este în comă, cu ambele picioare amputate. Copilul celor doi a scăpat cu viaţă.

Un adolescent de 16 ani este cercetat penal pentru distrugere, după ce a tăiat cablurile de alimentare ale unui semafor din municipiul Suceava pentru că-l deranjau luminile care i se reflectau în geamul apartamentului său.  

Un avion militar al Forțelor Aeriene Române Române, care a survolat marți la joasă altitudine orașul Suceava, a stârnit panică în rândul oamenilor, scrie Monitorul de Suceava.

Un tânăr din Suceava s-a filmat în timp ce face slalom printre mașini, cu peste 200 km/h, chiar prin fața inspectoratului județean de poliție. 

Anduranţa lui Gheorghe Flutur reprezintă triumful baronului de tip nouzecist în sistemul politic românesc. E un amestec securisto-oligarhic în spatele acestui succes.

Anduranţa lui Gheorghe Flutur reprezintă triumful baronului de tip nouzecist în sistemul politic românesc. E un amestec securisto-oligarhic în spatele acestui succes.

Luna ianuarie 2022 a adus două vești mari în familia fostului președinte al Consiliului Județean Iași. Cristian Adomniței a vândut către gigantul Regina Maria cele 45% dintr-o firmă din Suceava care administra o policlinică din acest municipiu.

În același timp, soția sa, Sabina Daniela, a ajuns judecător la una dintre cele mai renumite instanțe din țară, Curtea de Apel București. Circumstanțele acestui transfer ridică, însă, mai multe semne de întrebare.

Cel mai mare producător de cherestea din România, fosta Holzindustrie Schweighofer, închide o fabrică la Suceava și își reduce operațiunile din țară cu 30%, din cauza condițiilor dificile de pe piața lemnului, inclusiv legislative.

Pagina 3 din 30

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31