fbpx
 
Localnicii din mai multe comune din Botoșani au protestat, joi, față de starea proastă a drumului care trece prin localitățile lor. Zeci de şoferi au mers claxonând până la Consiliul Județean unde au cerut conducerii să repare urgent şoseaua. Drumul județean care face legătura între Botoşani şi localitatea Dorobanţi, construit în anii '70, nu a fost reabilitat niciodată și nici nu sunt șanse să fie modernizat prea curând. Consiliul Județean spune că nu are bani.

 

Drumul de aproape 20 de kilometri este plin de gropi și denivelări, iar pe unele porțiuni asfaltul a dispărut cu totul. Şoferii nevoiți să facă zilnic acest traseu spun că au ajuns în pragul disperării.

 

„18 kilometri este distanța de la Botoșani până la Dorobanți, timp care ar putea fi parcurs în 20 de minute, 25 de minute maxim, dar din cauza drumului îl parcurgem în 40-45 de minute. Nu numai timpul este pierdut dar și banii pe care-i scoatem zilnic din buzunar pentru bucșe, pivoți, arcuri, amortizoare”, a spus un șofer.

 

„Vrem să ne toarne covor asfaltic pentru că noi plătim rovignetă, plătim taxe și impozite și ne stricăm mașinile”, a adăugat un alt protestatar.

 

„Se întârzie, lumea are autobuz, pierde autobuzul, legăturile din alte localități pentru că întârziem la program, nu se poate respecta programul, circulăm încet, încet”, a spus un alt șofer.

 

„Nimic nu s-a făcut, de pe timpul comuniștilor nu s-a făcut nimic, asolut, numai s-a distrus”, a reclamat un protestatar.

 

Revoltaţi, şoferii s-au mobilizat şi au mers cu maşinile în fața Consiliului Județean Botoșani. Tot drumul au claxonat. Oamenii au cerut modernizarea drumului.

 

Conducerea Consiliului Județean Botoșani spune că încearcă să găsească bani, însă cum costurile pentru reabilitare ar ajunge la aproape 20 de milioane de euro, şansele sunt destul de mici.

 

„Se lucrează în limita fondurilor pe care le avem, facem eforturi să găsim finanțare. Este o investiție foarte mare, încercăm prin CNI dacă ar fi posibil să primim sumele necesare pentru consolidarea versanților”, a explicat vicepreședintele CJ Botoșani, Dorin Birta.

 

Localnicii din comunele Roma și Nicșeni spun că vor protesta până când traseul va fi reabilitat în totalitate.

 

(Sursa: digi24.ro)


Minerii de la exploatarea uraniului de la Crucea au protestat în faţa prefecturii Suceava, cerând demisiile conducerilor Companiei Naţionale a Uraniului şi a Sucursalei Suceava.

 

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au încasat drepturile salariale în ultima lună, nici alocaţia de hrană pe ultimele cinci luni şi mai mult decât atât ei doresc menţinerea activităţii la exploatarea de la Crucea, unde în prezent lucrează peste 500 de angajati.

 

Dincolo de aceste probleme, minerii trag un semnal de alarmă vizavi de pericolul ecologic pe care uraniul exploatat şi neprelucrat, depozitat la Feldioara îl reprezintă prin faptul că poate infesta solul şi apele în condiţiile unor ploi puternice.

 

La protestul de astăzi au participat aproape 50 de mineri, mulţi dintre lucrătorii minei fiind plecaţi la protestul minerilor de la Bucureşti.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Directorul executiv al Penitenciarului Botoşani a fost înlocuit din funcţie, la câteva săptămâni după protestele care au avut loc în unitatea de detenţie.

 

Conducerea Penitenciarului anunţă, printr-un comunicat, că începând cu 1 septembrie, au încetat raporturile de serviciu ale comisarului şef Dan Gheorghe Brehuescu.

 

Potrivit comunicatului, plecarea din instituţie a lui Dan Gheorghe Brehuescu a avut loc ca urmare a pensionării acestuia.

 

Atribuţiile funcţiei de director al Penitenciarului Botoşani au fost preluate de comisarul şef de penitenciare Cristian Ieremie, delegat prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

 

Zeci de deţinuţi din Penitenciarul Botoşani au protestat, în luna iulie, pe acoperişul închisorii, iar alte câteva sute s-au aflat în refuz de hrană.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Transportatorii ieşeni pregătesc proteste masive împotriva RCA. În perioada 5-12 septembrie, în intervalul orar 10.00-12.00, şoferii profesionişti vor pune în parbriz un afiş cu mesajul „Protestez RCA“ şi vor reduce viteza la minimul posibil.

 

Pe 15 septembrie, tirurile vor ocupa şoseaua de centură, iar taxiurile, strada Anastasie Panu, activitatea de transport rutier urmând să fie oprită în intervalul 9.00-15.00. „Transmitem tuturor ieşenilor posesori de maşini propunerea de a ne sprijini protestul. Nu este doar problema noastră, ci a oricărui deţinător de maşină. De la maxim 1.050 lei în decembrie anul trecut, RCA a ajuns acum la 3.600 de lei, pentru o maşină de 1.200 cmc. Din 2014, RCA s-a triplat. Pentru un cap tractor ajungem să plătim anual 20.000 de lei. Pentru un autocar sau autobuz, RCA este de 18.000 de lei pe an. Sunt cifre absolut aberante, fără nicio justificare economică. Cerem Autorităţii de Supraveghere Financiară să revină asupra acestor cifre“, a declarat Mircea Manolache, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

 

Pe 15 septembrie, pe întregul traseu al şoselei de centură, pe bulevardul Poitiers, până la şoseaua Iaşi - Tomeşti se vor înşira tiruri, camioane de marfă, autobuze, autocare şi microbuze. Acestea vor staţiona pe marginea drumului timp de şase ore. Numărul participanţilor la protest va fi de aproximativ 1.500, cu tot atâtea autovehicule.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Pagina 41 din 41

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31