fbpx
 
Structurile Poliţiei Române şi ale Jandarmeriei efectuează, vineri, patru percheziţii domiciliare în cauza privind omorul săvârşit în oraşul Bolintin Vale din judeţul Giurgiu.

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri au depistat miercuri, în municipiul București, un cetățean francez, în vârsta de 35 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților spaniole, pentru comiterea infracțiunii de omor.

Cei doi elevi au înjunghiat un bărbat de 42 de ani şi l-au lovit apoi cu bâtele în cap, iar la scurt timp acesta a decedat. Judecătorii au apreciat însă că cei doi elevi au fost provocaţi de victimă la momentul atacului şi i-au achitat de acuzaţiile de omor, respectiv lovire şi alte violenţe.

Un român din Italia şi-a omorât soţia, apoi s-a sinucis. Tragedia s-a petrecut în localitatea Montesilvano, în provincia Pescara. Cei doi români locuiau în Italia de 15 ani.

Femeia din Suceava care și-a omorât trei copii în perioada 2016-2019 a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Cadavrul unuia dintre micuți a fost ascuns timp de 2 săptămâni în casă, pentru că pământul era prea înghețat ca să-l îngroape.

O botoşăneancă de 50 de ani şi-a omorât soacra în bătaie. Trupul neînsufleţit a fost găsit într-o baltă de sânge. Femeia suspectată de crimă a fost deja reţinută pentru 30 de zile, scrie „Adevărul”.

Pe mai multe site-uri de socializare au apărut înregistrări video cu tineri care se distrează pe seama altor turişti sau le promit femeilor de etnie romă că le dau bani dacă îşi omoară copiii în faţa lor.

Motociclistul arestat pentru omor după ce a agresat un conducător de trotinetă, care a murit, a mai comis o infracțiune soldată cu un deces în trafic, susțin surse din Poliție. Fapta este din 2014 și se judecă și acum la Judecătoria de pe lângă Parchetul Sectorului 5

Motociclistul acuzat că a ucis un bărbat care circula pe trotinetă, în urma unei șicanări în trafic, a fost arestat preventiv joi seară, pentru omor. Decizia, luată de Tribunalul București, nu este definitivă.

Un bărbat aflat pe motocicletă în traficul din București s-a șicanat cu un alt participant la trafic, pe trotinetă. I-a dat casca jos acestuia și l-a izbit de o mașină. Din păcate, bărbatul de pe trotinetă a murit în urma leziunilor suferite.

Pagina 5 din 14

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31