fbpx
 
Polițiștii din Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Două femei şi un bărbat, concubinul uneia dintre ele, au fost reţinuţi în dosarul spectacolelor pornografice cu minori destinate unor cetăţeni americani, în care mai sunt vizate deja alte 15 persoane.

Zeci de părinţi români sunt suspectaţi de procurori că s-au filmat în ipostaze indecente alături de copiii lor și au fost plătiți de pedofili străini.

Sute de părinți și elevi protestează, luni dimineața, în curtea și în fața școlii din comuna Șanț, judeţul Bistriţa-Năsăud, faţă de iminenta întoarcere a profesorului de sport condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit doi copii.

Mai mulţi părinţi ai elevilor de la şcoala gimnazială din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, însoţiţi de copii, s-au adunat joi dimineaţă în faţa unităţii de învăţământ pentru a protesta faţă de întoarcerea la catedră a unui profesor de educaţie fizică şi sport, care a primit anul acesta o condamnare penală pentru purtare abuzivă şi care mai are pe rolul instanţei un alt dosar, pentru aceeaşi faptă.

Mai mulţi poliţişti, jandarmi şi pompieri caută doi copii dispăruţi de şase zile din localitatea vasluiană Sălcioara.

Părinţii fostului premier al Italiei Matteo Renzi au fost condamnaţi luni la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzați că ar fi emis, prin intermediul a două firme, facturi false de 160.000 de euro. Verdictul este o lovitură pentru Renzi, care s-a despărțit recent de Partidul Democrat, pentru a forma o nouă forță de centru, scrie Reuters.

Mai mulți părinți de la trei şcoli din Pașcani s-au plâns de faptul că elevii primesc cornuri mucegăite, lapte sau iaurt aproape de data expirării și mere crude.

Odată cu începerea unui nou an școlar, Salvați Copiii filiala Iași redeschide programul de tip Școală după Școală pentru copiii rămași singuri acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate. Numai în județul Iași, sunt 11.573 de copii afectați de migrația economică a părinților în afara țării.

Școala din Clejani a fost distrusă în proporție de 90% după de trei copii. Primarul localității spune că unul dintre elevii cu probleme ai instituției s-a enervat pe o jucărie muzicală, iar de aici a pornit haosul.

Pagina 11 din 20

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31