fbpx
 
Poli Iași se află într-un moment critic, iar Comitetul Director întrunit miercuri a luat câteva decizii drastice. Andrei Cristea revine în lot ca jucător, fiind exclus din staff-ul tehnic.

Directorul din Primăria Târgu-Jiu care a fost surprins, în timpul programului, în timp ce o angajată îi făcea pedichiura, se poate întoarce în funcție.

Parlamentarii din Peru nu se vor mai bucura de imunitate, ca urmare a unei legi care a fost promulgată vineri de preşedintele interimar Francisco Sagasti, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, joi, că l-a demis pe șeful interimar al Direcției de Mediu din PMB, pentru că a autorizat tăierea a 22 de copaci „în plin centrul Capitalei”.

* Andrei Cazacu tocmai fusese demis vineri de la șefia Fondului de Mediu, din cadrul Guvernului
* Luni a și apărut la Consiliul Județean. Numirea sa ca administrator public e o chestiune de ore
* Costel Alexe a confiscat practic toate numirile în PNL Iași, după modelul Mihai Chirica la Primărie
* PNL e acum Alexe SRL. Cine nu îi este rudă sau prieten apropiat nu primește nimic
* Finul său, Sorin Afloarei, a ajuns vicepreședinte CJ iar primul lucru pe care l-a făcut în funcție a fost să-și angajeze soția la instituția pe care o conduce
* Ori PNL, ori Liviu Dragnea, același lucru

* Cazacu abia fusese numit în decembrie șef la Fondul de Mediu
* Ieri a declarat: „Am fost demis”
* Toți oamenii lui Costel Alexe sunt îndepărtați din structurile Guvernului
* Andrei Cazacu stă de de 12 ani în umbra președintelui CJ: i-a fost consilier parlamentar, secretar de stat la Ministerul Mediului, administrator la o firmă înregistrată în ranch-ul de la Sculeni
* Funcția de președinte al Fondului de Mediu era apogeul carierei, cu un buget imens la dispoziție
* Debarcarea sa arată că Alexe a devenit „non-grata” în Guvernul Cîțu

Tânărul Andrei Cazacu, omul lui Costel Alexe din Ministerul Mediului, a fost eliberat din funcție săptămâna trecută. Cazacu (36 de ani) era de aproximativ o lună șeful Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), o adevărată cloșcă cu puii de aur.

„Nu mai sunt președintele AFM”, a spus Cazacu fără a preciza motivele. În Monitorul Oficial, revocarea apare ca fiind „la cerere”.

Managerul Combinatului Siderurgic „Liberty” Galați, cel care i-ar fi dat mită 22 de tone de tablă lui Costel Alexe, a fost demis.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, l-a demis pe managerul spitalului Filantropia, după ce a primit analizele și rapoartele Curții de Conturi și ale Corpului de Control al Primarului în care sunt semnalate diverse nereguli la acest spital, a anunțat edilul pe pagina de Facebook.

Pagina 5 din 12

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31