fbpx
 
Un milionar din China a decis să se răzbune pe angajații unei bănci, după ce nu i s-a permis să intre în instituție fără mască de protecție. Bărbatul și-a retras economiile și a cerut ca banii (aproape 800.000 de dolari) să fie numărați manual.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) va avea o ședință, joi, în care se vor decide noi restricții.

Senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din AUR, a venit fără mască la microfonul Parlamentului, la ședința de învestire a Guvernului Cioloș, și a început să țipe atunci când i s-a atras atenția să poarte mască. Tot de la microfonul Parlamentului, Șoșoacă a transmis un „salut cordial" pentru premierul Ungariei, Viktor Orban.

Polițiștii de la aeroportul din Cluj-Napoca au dat jos din avion un bărbat care a refuzat să poarte masca de protecție. După ce nici personalul avionului, nici poliția nu au reușit să-l convingă să-și pună masca, oamenii legii s-au văzut nevoiți să-l coboare din avionul care pleca spre Londra, în aplauzele pasagerilor, scrie publicația Cluj24.ro.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), preotul Constantin Sturzu, a anunţat, miercuri, că racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de vineri, după care va fi depusă într-un baldachin special amenajat pentru închinare, alături de racla cu moaştele Sfântului Gheorghe, transmite Agerpres.

Șapte adolescenți care au bătut un șofer de autobuz și au lovit cu pietre mașina după ce a fost dați jos pentru că nu purtau mască de protecție au fost identificați de polițiști. Incidentul a avut loc aseară, într-o stație de autobuz din Oradea.

Un britanic a fost condamnat la șase săptămâni de închisoare în Singapore pentru că a refuzat de mai multe ori să respecte regulile impuse odată cu izbucnirea pandemiei, nepurtând masca de protecție în spațiile publice, scrie CNN, preluat de Digi24.

Nouă agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, fals intelectual şi favorizare a făptuitorului.

Italia, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, va ridica obligativitatea purtării măştii în aer liber începând de luni, 28 iunie, a anunţat Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, relatează AFP, citat de Agerpres.

Două persoane, o femeie și un tânăr, au fost reținute pentru 24 de ore după ce au bătut și înjurat un agent de pază de la un magazin din Ploiești pentru că le-a atras atenția că nu poată mască de protecție.

Pagina 2 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31