fbpx
 
Copii folosiţi ca sclavi dacă părinţii nu îşi plăteau datoriile. Se întâmplă în judeţul Mureş acolo unde poliţiştii au descoperit un grup de cămătari, care în contul banilor daţi unor familii le luau acestora copiii şi îi puneau la muncă.

Zeci de familii au avut de-a face cu cămătarii din Sâncrai, judeţul Mureş. Interlopii dădeau bani împrumut cu dobândă de până la sută la sută, iar de obicei familiile nu reuşeau să înapoieze sumele luate de la cămătari.

Situaţia financiară din zona euro continuă să se agraveze. Banca Centrală Europeană (BCE) a declarat că, pe baza evaluărilor sale, câteva state ale UE îi datorează împreună un trilion de euro.

Unele state membre ale Uniunii Europene datorează Băncii Centrale Europene suma de 1 trilion de euro, în condiţiile în care acestea se află în pragul falimentului şi în contextul avertizărilor privind o bulă a datoriilor ce apare la orizont.

Oficialii de la Poli Iași au fost înştiinţați că în scurt timp conturile clubului vor fi blocate. Restanţele din anul trecut se cifrează la circa 300.000 de euro. Obţinerea licenţei pentru sezonul viitor este condiţionată de lichidarea restanţelor până la 31 martie.

Sediul Fortus SA a fost cumpărat de o firmă din Gura Humorului controlată Dumitru Constantinescu, patronul spitalului Elytis din Iaşi. Suma achitată de cumpărător este de 2,9 milioane de euro, bani care vor fi plătiți în rate pe o perioadă de doi ani.

Caz fără precedent: o mănăstire riscă să fie executată silit din cauza păcatelor fostului stareţ. Suma reprezintă împrumuturi luate şi nerestituite de fostul stareţ, Vitalie Danciu. Se spune că acesta ar fi pierdut banii la jocuri de noroc. Păgubaşul este un funcţionar din Primărie care s-a adresat instanţei.

Surpriză la Tribunalul Iaşi. Gabriel G., angajatul din Primărie care a cerut daune de peste 50.000 de euro de la Mănăstirea Golia şi Mitropolie, a primit o soluţie favorabilă din partea judecătorilor.

Patronul unui club a făcut o afacere suspectă cu moştenitorii unei clădiri din Bucium. Pe 23 ianuarie se va scoate la licitaţie o clădire celebră a Iaşului. Pentru Hanul Trei Sarmale se cer 2,9 milioane lei. Vânzarea imobilului i-ar putea aduce fostului proprietar, omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, o pagubă de 700.000 de lei.

Hanul Trei Sarmale din Bucium este scos la licitaţie pe data 23 ianuarie, cu un preţ de pornire de 2,9 milioane lei. Imobilul se vinde în urma unei solicitări făcute de George Bărbulescu, patronul clubului Skin. Acesta vrea să recupereze astfel sumele împrumutate în 2012 către proprietarii hanului, Rodica Luca, Magda Cristina Chiosac şi Grigore Luca.

Pe întreg Pământul, pe 31 decembrie, unii oameni respectă o serie de tradiţii şi superstiţii ca să aibă noroc în următorul an. Aşa că, pe lângă obiceiurile tradiţionale, poţi să te ghidezi şi după alte tradiţii internaţionale ca să ai noroc în 2017.

În Spania, dar și în mai multe țări latine, strugurii sunt purtători ai norocului. Se spune că dacă mănânci 12 boabe de struguri la miezul nopții, de Revelion, vei avea 12 luni îmbelșugate, dulci, dar și pline de sănătate.

Conform ultimei sale declaraţii de avere, din 8 iulie 2015, Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier, are un apartament de 47 de metri pătraţi, cumpărat în 1994, şi mai multe conturi deschise în 2007 şi 2011, în sumă totală de aproximativ 500.000 de lei.

În declaraţia de avere a acesteia este menţionat şi un împrumut de 20.000 de euro acordat de către soţul său, Akram Shhaideh, lui Bachir Chhide, şi rambursat în septembrie 2014.

Pagina 10 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31