fbpx
 
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că la alegerile locale din 2020 a susţinut, în calitate de lider al liberalilor, candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iaşi după ce acesta a intrat în PNL.

Două sondaje locale făcute în ultima lună, independent unul de celălalt, de două partide importante, AUR şi PNL, relevă două lucruri paradoxale:
- USR conduce în municipiu la votul politic cu 30-33% în ambele sondaje
- singurul lucru care îl ţine pe primar în topul candidaţilor este fragmentarea voturilor

Sculptura „Hidra”, realizată de artistul Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.

Anticipat și mult discutat, filmul LIBERTATE (r. Tudor Giurgiu) intră oficial în cinematografele din țară începând cu vineri, 6 octombrie. Pelicula, care spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată în decembrie 1989, are în distribuție unii dintre cei mai îndrăgiți actori ai momentului, printre care și pe ieșenii Marius Manole, Ionuț Caras și Florentina Țilea. Și alți absolvenți ai Facultății de Teatru din Iași au roluri importante în film: Cristian Popa și Emilian Oprea. Filmul poate fi urmărit în următoarele zile la Cinema City Iulius (de vineri până joi, zilnic) și la Cinema Ateneu (vineri și marți). Programul complet și biletele sunt disponibile pe https://transilvaniafilm.ro/program-libertate/

Calendarul Dosarului Tabla e interesant pentru factorul politic şi pentru publicul larg, pentru că reflectă tipul de societate pe care îl construim aici, la Iaşi. Suntem o comunitate de mâna a şaptea, care stă în promiscuitatea unor sentinţe aşteptate cu sufletul la gură, sau privim spre viitor într-o formulă în care nu există dosare de corupţie şi candidaţi penali?

Decizie rușinoasă pentru Primăria Municipiului Iași. Doi ieșeni au convins instanța de judecată de faptul că le-a fost îngrădit dreptul de a merge la teatru într-o instituție publică – Muzeul Regina Maria – din cauza faptului că, fiind în scaune cu rotile, nu au avut la dispoziție o rampă care să le permită accesul în sala unde avea loc spectacolul. Tribunalul a dispus ca fiecare dintre cei doi reclamanți să primească daune morale de 2.000 de euro. Ambele părți au depus apel. Situația de la Muzeu este cu atât mai revoltătoare cu cât clădirea a fost renovată în urmă cu câțiva ani, din fonduri europene.

Trei ieşeni au câştigat Campionatul Național Școlar de Șah pentru juniori desfăşurat la Căciulata în perioada 4-8 ianuarie 2023.

Doi bărbați din Iași, care au dat mai multe spargeri în locuințe din Buzău, au fost reținuți în Vama Petea în timp ce încercau să fugă din țară.

Peste 500 de persoane de toate vârstele s-au adunat duminică seara în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, dar şi pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de invazia armatei ruse în această ţară.

Pagina 1 din 6