fbpx
 
Fetița arsă cu ciorbă pe 40% din corp a fost externată după un tratament special. Succes terapeutic: nu va mai avea nevoie de operații

Fetița arsă cu ciorbă pe 40% din corp a fost externată după un tratament special. Succes terapeutic: nu va mai avea nevoie de operații


Fetița din Huși internată în stare critică la Iași cu arsuri pe 40% din suprafața corpului a fost externată după o lună petrecută în spital și nu va mai avea nevoie de operații. Copila a beneficiat de un tratament special, cu presiune negativă.

Doctorii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” care s-au ocupat de acest caz spun că este vorba despre un „succes terapeutic”, în condițiile în care, deși fetița a ajuns cu arsuri pe o suprafaţă de 42% din suprafaţa corpului şi ar fi avut nevoie de o grefare a pielii pe 30% din suprafaţă, în urma tratamentului cu presiune negativă a fost nevoie de grefarea doar pe 6%, scrie Ziarul de Iași.

Copila din Huși în vârstă de nici 2 ani a ajuns în stare critică la spital pe 28 februarie, după ce s-a opărit cu ciorbă în timp ce se juca alături de un băiețel, de 1 an și 8 luni, internat și el, dar într-o stare mult mai bună.

„Suntem fericiţi că a avut o evoluţie foarte bună şi datorită folosirii din prima secundă de internare a tratamentului cu presiune negativă. Acesta previne dezvoltarea bolii arsului, a insuficienţei multiple de organe, reduce foarte mult şi suprafaţa care necesită grefare. Practic, permite ca toate arsurile de gradul II să nu trebuiască să fie grefate şi care în mod normal se transformă în arsuri de gradul III. În a cincea zi de presiune negativă s-a ajuns la o suprafaţă de 6% care a trebuit grefată şi fetiţa a fost grefată în a 6-a zi de evoluţie a arsurii, restul de suprafaţă de 36% a epidemizat spontan sub acest tratament“, a explicat dr. Sidonia Susanu, medic primar chirurgie plastică, medicul care s-a ocupat de acest caz.

Tratamentul cu presiune negativă este o metodă implementată în SUA la pacienţii arşi din anul 1991 şi este folosită în Spitalul de Copii din anul 2013, iar toţi pacienţii cu arsuri beneficiază de metodă, indiferent de suprafaţă şi de profunzimea arsurii.

Specialiştii au mai explicat că a contat foarte mult şi faptul că mama fetiţei a fost în permanenţă alături de ea, contribuind astfel la o evoluţie foarte bună.

„A avut o capacitate extraordinară de a înţelege toate manevrele efectuate, a încurajat-o, a fost practic parte din echipa medicală“, a precizat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii.

Medicii susţin că fetiţa nu va mai avea nevoie de alte intervenţii chirurgicale, dar va avea nevoie de controale periodice. Pentru început va veni săptămânal la controale, ulterior lunar timp de un an de zile şi apoi în fiecare an până la 18 ani.

„Din fericire, apreciez că fetiţa nu va avea nevoie de alte intervenţii chi­rur­gicale, nu externăm un co­pil până când nu suntem siguri că poate să îşi continue procedeele de fizioterapie acasă“, a completat dr. Sidonia Susanu.

În acest moment, la unitatea medicală ieşeană mai sunt internaţi cinci copii cu arsuri, unul dintre ei fiind în stare gravă la Anestezie şi Terapie Intensivă, iar ceilalţi cu arsuri de 6%, 20%, 25% din suprafaţa corporală.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: