fbpx
 
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august 2018, că cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere, conform legii.

Foştii şefi ai Jandarmeriei au fost puşi din nou sub urmărire penală de către procurorii de la Secţia Militară a Parchetului General în dosarul privind reprimarea violentă a protestului din 10 august 2018, a anunţat, vineri, Comunitatea Declic.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, eliberat din penitenciar în 15 iulie, susține că în seara de 10 august 2018, când a fost reprimat violent mitingul diasporei, el era la Neptun şi bea vin rece împreună cu mai mulţi prieteni, „cu soțiile, cu logodnicele", iar toate informațiile depre protest le-ar fi aflat de la televizor.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat joi că este afectată independenţa autorităţii judecătoreşti prin declaraţiile premierului Florin Cîţu, ale ministrului Justiţiei, Stelian Ion, ale vicepremierului Dan Barna, dar şi ale unor europarlamentari cu privire la instrumentarea dosarului „10 august", potrivit Agerpres

Locotenent-colonelul Laurenţiu Cazan, unul dintre şefii Jandarmeriei acuzaţi că au organizat reprimarea manifestaţiei din 10 august 2018, s-a retras de la şefia Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, ca urmare a discuţiilor care au apărut în spaţiul public după detaşarea sa în această funcţie.

Ministerul Afacerilor Interne precizează că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova „pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități”.

Procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial marţi soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Sebastian Cucoş, fostul şef al Jandarmeriei Române la protestele din 10 august, a fost trecut, miercuri, în rezervă. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că decizia a fost luată la cererea lui Cucoş, scrie Mediafax.

Şapte bărbaţi acuzaţi că au lovit-o pe tânăra jandarm şi pe colegul acesteia, în timpul protestului din 10 august, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, decizia fiind luată de Judecătoria Sectorului 1.

„Regizori“! Acesta este termenul pe care l-a folosit ministrul liberal de Interne în legătură cu decidenții zilei de 10 august 2018, la protestul Diasporei. 10 August a fost momentul în care dictatura forței a fost impusă asupra vocilor libertății, când s-a încercat scoaterea democrației prin violență. Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, zeci de protestatari agresați fizic la ordinele unor indivizi fără nici un respect pentru această țară.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30