fbpx
 
Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani


Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Într-un comunicat publicat, marţi, pe site-ul său, dieceza nu a precizat care a fost motivul pedepsei, care îi interzice preotului, Dmitri Safronov, să mai dea binecuvântări, să poarte roba clericală şi crucea bisericii până în 2027.

De asemenea, Safronov ar urma să fie mutat la o altă biserică din Moscova pentru a îndeplini atribuţiile de cititor de psalmi.

La sfârşitul perioadei de penitenţă, pe baza impresiilor de la locul respectiv, se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca el să continue slujirea preoţească”, a precizat eparhia în declaraţia sa.

La 26 martie, Safronov a ţinut o slujba de pomenire pentru Navalnîi la care au participat mii de persoane.

Navalnîi a fost cel mai aprig critic al preşedintelui Vladimir Putin în interiorul Rusiei şi a murit la vârsta de 47 de ani într-o colonie penală din Arctica, în februarie. El a fost înmormântat la 1 martie, într-un cimitir din Moscova, iar la înmormântare au venit mii de ruşi, care au stat la cozi pentru a-i aduce un ultim omagiu disidentului.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31