fbpx
 
Medic la Spitalul Militar cu 700.000 de euro în cont

Medic la Spitalul Militar cu 700.000 de euro în cont


Averea fabuloasă a unui doctor: case, bijuterii, tablouri, clădiri de birouri. Fostul director al Spitalului Militar din Iași, medicul Corneliu Botez, a notat o sumă nouă și absolut fabuloasă în ultima sa declarație de avere: aproximativ 700.000 de euro. „Nu este tot, vor mai apărea bani acolo în viitor. Sunt bani din titluri de stat deținute de părinții mei, ajunse la scadență. Mi-au fost transferate sumele de către mama mea”, explică medicul. Pe lângă averea din familie, Botez are venituri lunare ridicate: 20.000 de lei. „Am cheltuieli de 4.000 de lei, 16.000 îi pun deoparte”. În familie mai sunt case, clădiri de birouri și o sală de petreceri, toate pe o rază de câteva sute de metri.

 

Fostul director de la Spitalul Militar, Corneliu Botez, actual șef de secție în cadrul spitalului, are o avere fabuloasă, ce tocmai a fost suplimentată cu peste 700.000 de euro printr-un transfer bancar de la mama sa. Medicul, care s-a pensionat la limita de vârstă de 56 de ani, deține o casă pe strada Morilor și o clădire de birouri pe strada Pavlov.

Tot în zonă, familia sa – mama și socrii – mai dețin o altă casă, o a doua clădire de birouri și o sală de petreceri. „Familia mea a avut totdeauna bani, nu îi avem de acum”, spune medicul ieșean. Doar veniturile sale lunare, de la spital, sunt respectabile. Câștigă 20.000 de lei lunar. „Din care 4.000 îi cheltuiesc. 16.000 îi pun deoparte”, spune fostul director Corneliu Botez.

 

O avere: 700.000 de euro

Conform ultimei declarații de avere, care a fost depusă în luna februarie, medical Corneliu Botez are un spor de avere de 700.000 de euro dintr-un foc. Originea sumei este notată în același act: transfer bancar de la Elena Botez. „Elena Botez este mama mea. Conform înțelegerii, a valorificat titlurile de stat ajunse la scandență, cumpărate de ai mei acum 10-15 ani. Ele au aparținut tatălui meu, decedat acum 7 ani. Nu am frați, nu am avut cu cine să împart banii. I-am primit în cont și, tot conform înțelegerii cu părinții mei, i-am reintrodus în titluri la BCR Iași, unde am un consilier care se ocupă de conturi”, explică medical Corneliu Botez.

Acesta spune că familia sa a avut dintotdeauna bani. „Tata a lucrat în comerț, a avut bani. Și este unicul moștenitor a cinci familii de evrei. Le-au intrat în avere tablouri, bijuterii și bani. În plus, ai mei nu au avut cheltuieli cu mine decât până la 14 ani. După această vârstă am plecat de acasă la liceul militar, apoi la facultate”, mai spune Corneliu Botez.

Suma exactă transferată de mama sa în conturi este de 248.840 dolari și 476.000 de euro. „Mama mai deține titluri de stat ce vor apărea în declarațiile de avere viitoare. Vor fi toate tranzacțiile tranparente. Faptul că am avut mereu bani din familie m-a făcut să trăiesc toată viața doar din salarii și din banii mei, nu am avut nevoie de altceva”, mai spune Corneliu Botez.

 

Corneliu Botez și o parte din proprietățile sale, una din case și două clădiri de birouri, toate în zona Morilor

 

Casă și clădire de birouri

Familia Botez are o vilă pe strada Morilor 26-28, în apropiere de Podu de Piatră. O casă amplasată între alte două proprietăți, greu de observat de la stradă. Tot în zonă, dar pe strada Pavlov, aproape de sediul E.On de pe Petru Movilă, Ioana și Corneliu Botez mai dețin o clădire de birouri. În aceeași clădire are cabinetul și soția sa, medic stomatolog.

Familia sa – socrii și mama – are alte proprietăți impresionante în aceeași zonă. „Socrii și mama stau într-o casă pe Morilor, iar pe aceeași stradă tot ei au o clădire de birouri. Tot a lor este și Club M, o sală de petreceri de pe malul Bahluiului. Nu este un restaurant, este un loc deschis doar atunci când sunt petreceri”, mai explică medicul Botez.

O ciudățenie este că, deși are venituri consistente, nu deține mașină. „Vin pe jos de acasă la serviciu. Dacă îmi trebuie neapărat o mașină, iau de la socrii mei”, mai explică fostul director al Spitalului Militar.

 

Evoluția salariilor

Un detaliu important în declarațiile de avere ale medicului ieșean este evoluția veniturilor sale de la unitatea medicală, din 2009 în 2017. De la an la an, salariile au crescut. Pentru toată perioada, acestea s-au dublat. „Nu am avut nevoie de alte venituri. Tot ce am câștigat a fost exclusiv de la spital”, explică Botez.

Astfel, conform declarației de avere din 2009, șeful Secției Medicină Internă câștiga, anual, 73.761 lei. În anul următor, devenit comandant interimar al Spitalului Militar, a câștigat mai puțin: 69.805 lei. Din 2011, veniturile au început să crească: aproximativ 90.000 de lei doi ani la rând. În 2013, medicul a sărit de 100.000 de lei anual. În 2014 a câștigat 117.000 de lei, în 2015 121.227 de lei, în 2016 – 133.000 de lei.

Pe declarația de avere din 2017, apar venituri anuale de 148.381 de lei: mai mult de dublu față de 2009. „Acum am salariu foarte bun: 20.000 de lei lunar, din care doar vreo 4.000 de lei cheltuiesc lunar. Restul sunt economii”, mai spune medical Botez.

 

Averea completă

Conform ultimei declarații de avere, Corneliu Botez deține două terenuri în intravilan – 459 și 202 mp și două case – 163 și 126 mp. Are tablouri și obiecte de artă de aproximativ 50.000 de euro, bijuterii din aur de aproximativ 5.000 de euro. Are un cont în euro, la BRD, de 25.399, și unul în lei, la BCR, de 115.000.

Mai are titluri BRD de 145.581 euro și pe aceeași declarație apare achiziționarea de titluri BCR de 248.840 dolari și 476.000 de euro. Are și un sfert din SC Botez Corneliu Sellma – 18.000 de euro. Soția sa, Ioana, a declarat venituri de 24.000 de lei din cabinetul stomatologic. Corneliu Botez mai declară și 8.603 euro din dobânzi de la BRD.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31