În județul Iași situația este următoarea: la Senat PSD obține 3 mandate, PNL și USR câte unul. La Camera Deputaților: PSD obține 6 mandate, PNL 3, USR, ALDE și PMP, fiecare câte un mandat.
Astfel, la Camera Deputaților, pe locuri eligibile îi găsim pe Marius Bodea, președinte CA la Aeroportul Iași și fost președinte al filialei județene a PNL; pe Costel Alexe, tânăr deputat cu o ascensiune rapidă în structurile de conducere ale partidului; Alex Muraru, tânăr liberal cu activitate vizibilă în partid dar și administrație (a condus Institutul Național al Patrimoniului o perioadă scurtă de timp), având o relație directă cu președinția, prin fratele său geamăn care este consilier al lui Klaus Iohannis; și, nu în ultimul rând, pe Daniel Minciună, fost șef al Direcției Județene de Drumuri unde s-a remarcat drept un om muncitor și un bun profesionist. Actualmente, Minciună este consilier județean.
La Senat, locul 2 eligibil este rezervat lui Dumitru Oprea. Fost rector al Universității „Al. I. Cuza”, profesorul Oprea „s-a însurat” de mandate bune cu fotoliul de senator. Ultimul sondaj privind activitatea parlamentarilor român l-a situat pe liberalul ieșean în fruntea celor mai activi senatori, cu cele mai multe luări de cuvânt în plenul camerei,
La Senat, liberalii ieșeni au și o surpriză pe care nici ei nu o cunosc deocamdată. Pentru locul 1 se caută o „bombă” cum se spune limbaj parlamentar, care să tragă lista de candidați. Inițial, a fost avansat numele dr. GrigoreTinică, șeful Institutului de Cardiologie, dar acesta a refuzat candidatura.
Surse din partid ne-au declarat că în momentul de față se caută un alt nume, dar, varianta plauzibilă ar putea fi candidatura USR pe listele PNL, locul I urmând a fi rezervat lui Andrei Postolache. USR are mari probleme în adunarea semnăturilor. Numărul de 200.000 de semnături este foarte mare pentru un partid nou și există deja un acord la nivel informal privind colaborarea dintre liberali și partidul lui Nicușor Dan.
Postolache declară categoric că nu va deschide lista PNL la Senat indiferent dacă USR nu reușește să strângă cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în alegeri.
17 liberali din Iași și-au anunțat până acum intenţia de a ocupa un loc pe listele de candidaţi. Lista nu este definitivă, candidaţii urmând să fie supuşi unei etape de selecţie internă. Totodată, pe liste ar urma să-şi găsească loc şi candidaţi impuşi de conducerea centrală a partidului.
Calculele arată că liberalii sunt siguri pe patru mandate de deputat şi două de senator, la care s-ar putea adăuga încă un fotoliu de deputat, la redistribuirea voturilor obţinute de partidele care nu vor fi atins pragul electoral, astfel că lupta internă va fi aprigă la PNL Iași.
„La nivelul filialei a fost constituită o comisie pentru analizarea criteriilor de integritate, a CV-ului politic şi CV-ului profesional al candidaţilor. Va fi efectuat şi un sondaj de opinie pentru a vedea cum se plasează candidaţii în percepţia electoratului”, a declarat pentru „Ziarul de Iași” deputatul Costel Alexe.
Unii candidați liberali s-au arătat dispuşi să candideze oriunde ar fi dispusă conducerea partidului să-i trimită, fie la Senat, fie la Camera Deputaţilor. Doar Dumitru Oprea şi-a anunţat intenţia fermă de a candida la Senat, alţi trei bifând ambele opţiuni. Majoritatea candidaţilor anunţaţi până acum fac parte din vechea structură a PNL, dinainte de unificarea cu PDL. Doar o treime din candidaţi provin din fostul PDL sau din Forţa Civică.
Lista de candidaţi înscriși în cursă:
Costel Alexe - C. Dep.
Dragoş Angheluţă - C. Dep.
Marius Bodea - C. Dep. / Senat
Eduard Boz - C. Dep.
Liviu Brătescu - C. Dep.
Liviu Bulgaru - C. Dep.
Aurel Buşoi - C. Dep. / Senat
Maria Cabalău - C. Dep.
Vasile Cotiugă - Senat
Anton Doboş- C. Dep.
Daniel Minciună - C. Dep.
Cătălin Moroşan - C. Dep.
Alexandru Muraru - C. Dep.
Dumitru Oprea - Senat
Mihaela Popa - C. Dep.
Vladimir Poroch - C. Dep.
D. Tomaşeschi - C. Dep. / Senat
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)
„Domnul primar Chirica ne spune că va construi un drum de 20 km (legătura Păcurari – Viticultori, prin Rediu, n.r.), de parcă Domnia sa a terminat de făcut toate drumurile în Iaşi, inclusiv centura, inclusiv Drumul Hoţilor sau printre blocuri. A scos din joben un alt teren. Oare există interese?, e o întrebare şi directă, şi retorică şi provocatoare. Se pare că da. Că, altfel, nu se justifică, atât timp cât domnia sa susţinea o locaţie sau alta din cele 5 amplasamente. Pentru a face acolo un drum de acces presupune exproprieri, şi uitaţi-vă la autostrăzi cât de greu să fac exproprierile”, a spus Doboş citat de „Ziarul de Iași”.
La rândul său, Alexe a susţinut că dacă Primăria ar face un referendum, majoritatea ieşenilor s-ar pronunţa împotriva construirii SRU în zona Copoului.
În replică, primarul Mihai Chirica a spus că liberalii creează confuzie în jurul unui subiect „mult prea complex pentru capacitatea lor de înţelegere”. „Consider că doar apropierea campaniei electorale, dublată de lipsa de realizări concrete, de unde şi panica în faţa unei noi confruntări cu alegătorii, sunt responsabile de faptul că liberalii asaltează din nou opinia publică cu acuzaţii nefondate şi absolut inoportune în contextul actual”, a completat primarul Chirica.
El a subliniat că decizia privind amplasarea SRU este la latitudinea Ministerului Sănătăţii, în timp ce Primăria doar propune posibile locuri în care poate fi construit. Totodată, Chirica a menţionat că, în perioada guvernării liberale, proiectul privind SRU nu a avansat deloc. „În lipsa oricărei contribuţii la acest proiect vital pentru oraşul nostru şi pentru întreaga Regiune Nord-Est, liberalii ar fi mai bine să se abţină de la acuzaţii”, a mai spus edilul. Amplasamentul pentru SRU ar urma să fie anunţat de către Ministerul Sănătăţii pe 30 septembrie, în cadrul unui eveniment care se va desfăşura la Iaşi.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)