fbpx
 
Doi poliţişti au fost grav răniţi de gloanţe, joi seară, într-o secţie de poliţie din sudul Parisului, de un bărbat care a sustras arma unui agent, după ce fusese arestat pentru agresarea unei femei cu un cutter, notează AFP.

Sub un soare strălucitor, flacăra olimpică a sosit miercuri, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de 150.000 de persoane, la o sută de ani de la ultimele Jocuri Olimpice de vară găzduite de Franţa, informează AFP.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai, au anunţat, marţi, organizatorii turneului parizian de categoria WTA 125 pe contul de Instagram.

Actorul Gerard Depardieu, unul dintre giganţii cinematografiei franceze şi mondiale care este deja inculpat pentru viol într-un alt dosar, a fost plasat luni în arest preventiv la Paris pentru a fi audiat pe baza denunţurilor formulate împotriva sa de două femei care îl acuză de agresiuni sexuale, transmite AFP.

Un băiat de 15 ani a murit, după ce a fost agresat de mai multe persoane în fața școlii, în Franța.

Sportivii din Rusia şi Belarus, admişi sub drapel neutru la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, nu vor defila pe Sena la ceremonia de deschidere, pe 26 iulie, a decis marţi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citat de AFP.

O geantă în care se aflau un computer şi două stick-uri de memorie USB care conţineau planurile de securitate ale Poliţiei pentru Jocurile Olimpice de la Paris a fost furată dintr-un tren în gara Gare du Nord din Capitala Franţei, transmite AFP.

Un român a fost condamnat la 4 luni de închisoare în Franța pentru că ar fi furat un câine ciobănesc în Paris acum câteva luni, din fața unui magazin. Acesta trebuie să plătească și 3.000 de euro daune morale proprietarului.  

O femeie a fost condamnată la Paris la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru „apologia terorismului", după ce a apărut într-un video postat online în care a ironizat moartea unui bebeluş israelian în legătură cu atacul Hamas, relatează AFP.

O cursă TAROM care urma să plece vineri dimineaţă spre Paris a fost amânată din motive tehnice.

Pagina 1 din 9

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31