fbpx
 
Inedit: Primăria își amendează propria clădire abandonată

Inedit: Primăria își amendează propria clădire abandonată


Corpul de Control al primarului a găsit primele imobile ce trebuie supraimpozitate: una e din „curtea lor”. Casa de pe Sărărie stă nefolosită de 10 ani și e gata să fie înghițită de vegetație. Clădirile neîntreținute pot fi supraimpozitate cu până la 500% n Primele somații au fost trimise.

 

Primăria Iaşi a început demersurile pentru supraimpozitarea terenurilor şi imobilelor neîngrijite. Prima somaţie a fost dată chiar ...Primăriei Iaşi, pentru un imobil lăsat în stare de abandon în dealul Copoului.

 

Trebuie să treacă doi ani

O hotărâre de Consiliu Local care a fost adoptată în cursul anului trecut, începe să îşi producă efectele, destul de timid, de abia acum. „Avem o Hotărâre de Consiliu Local care prevede supraimpozitarea terenurilor şi imobilelor neîngrijite, adoptată în anul 2016. Conform legislaţiei naţionale, supraimpozitarea se efectuează numai în condiţia în care trec doi ani consecutiv prin care se demonstrează că proprietarul nu şi-a îngrijit proprietatea, fie că e vorba de terenuri, fie că e vorba de imobile”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Cu toate acestea, inspectorii Corp Control Primar au înaintat deja un număr de patru adrese către DEFPL cu propunere de supraimpozitare a unor terenuri neîngrijite situate în şos.Arcu 8, str.Smârdan 65, şos.Păcurari 14A şi str.Lt.Stoicescu 3A

 

Abandonată de un deceniu

Ultima adresă către care s-au îndreptat oamenii primarului Mihai Chirica adăposteşte una dintre uitatele clădiri de patrimoniu aflate în administrarea municipiului Iaşi. De ani de zile, acest imobil este vandalizat şi furat de asistații social din zona Șoselei Ştefan cel Mare, la rându-le chiriaşi în casele Primăriei.

Situată la doi paşi de Liceul cu Program Sportiv, în această clădire a funcţionat, până în 2006, internatul liceului şi o sală de sport. Din acel an, municipalitatea şi-a lăsat clădirea în grija unităţii de învăţământ, dar fără nicio sursă de finanţare care să ajute la reabilitarea şi, implict, crearea unei funcţiuni şcolare. Potrivit directorului acestei unităţi de învăţământ, clădirea este a Primăriei Iaşi, dar este dată în locaţie de gestiune către şcoală, de mai bine de 10 ani, făcând obiectul unui proiect de reabilitare care zace prin birourile din Palatul Roznovanu.

 

Imobilul pare părăsit în junglă

 

Mai au un an să o renoveze

Cum s-a ajuns ca oamenii primarului Chirica să-şi supraimpoziteze, cu până la 500%, propriul lor activ este încă un mister. Potrivit procedurii, în astfel de cazuri, lucrătorii de la Corpul de Control al Primarului sau Control Urbanism din cadrul Poliţiei Locale fac o verificare a terenului sau imobilului şi se notifică proprietarul despre situaţia precară a imobilului sau terenului. Dacă, la verificarea ulterioară a proprietăţii, proprietarul nu s-a conformat notificărilor şi au trecut 2 ani consecutivi prin care acesta nu s-a conformat, atunci se înaintează un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care proprietarul este supraimpozitat, pe baza rapoartelor sau corespondenţei purtate cu acesta.

„Până în prezent, nu au fost înregistrate astfel de situaţii, pe de o parte pentru ca HCL a fost adoptată în cursul anului trecut şi de abia în cursul anului viitor se va putea discuta despre supraimpozitarea proprietarilor care nu-şi îngrijesc proprietăţile, iar pe de alta parte toţi cei care au fost notificaţi cu privire la acest aspect s-au conformat”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31