fbpx
 
Daune enorme după un accident minor: 400.000 de lei

Daune enorme după un accident minor: 400.000 de lei


Cheia succesului: judecătorul, bombardat cu acte de la consultaţiile psihologului. Decizie surprinzătoare a magistraţilor de la Judecătorie. Au decis că o femeie trebuie să primească daune morale de 400.000 de lei în urma unui accident în care a avut un picior rupt. În majoritatea cazurilor de acest gen, sumele acordate victimelor sunt, în medie, de 10 ori mai mici.   

 

O femeie a obţinut despăgubiri însemnate din partea instanţei de judecată, în urma unui accident rutier. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au hotărât ca Magdalena Ghiţă să obţină de la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA aproape 100.000 de euro.

 

De unde a pornit totul

În urmă cu câteva luni, Magdalena Ghiţă a chemat în judecată societatea de asigurare, într-o acţiune având ca obiect răspunderea delictuală, aceasta solicitând daune morale şi materiale. Reclamanta a cerut instanţei obligarea pârâţilor la plata daunelor pe care consideră că le-a suferit în urma unui accident rutier care a avut loc pe data de 24 octombrie 2014.

Aceasta a solicitat daune morale de 400.000 de lei, dar şi daune materiale de 20.000 de lei, acestea reprezentând despăgubiri ca urmare a cheltuielilor făcute în vederea îngrijirilor medicale, achiziţionării alimentelor în concordanţă cu starea de sănătate, medicamente, plăţii persoanelor care au îngrijit-o şi au ajutat-o la treburile zilnice în perioada de convalescenţă, transport la şi de la spital etc.

 

Accidentul din Piaţa Mihai Eminescu ridică semne de întrebare

 

Cum a avut loc accidentul

Anchetatorii au precizat că, pe data de 24 octombrie 2014, pe sensul de mers către Piaţa Eminescu, pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător, V. Filote, care conducea autoturismul marca Dacia Logan, a accidentat-o pe femeie.

În faza de urmărire penală s-a constituit un dosar penal ce a fost clasat pe 13 februarie 2015, deoarece nu a fost formulată plângere prealabilă. La data producerii accidentului rutier, autoturismul marca Dacia Logan avea încheiată o poliţă de asigurare valabilă la firma de asigurări amintită.

În urma accidentului rutier, femeia a fost dusă la spital. Medicii de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Spiridon” au precizat că femeia a suferit o fractură de platou tibial stâng, motiv pentru care, sub anestezie generală, s-a intervenit chirurgical, pentru reducerea sângerării şi osteosinteză cu placă blocată cu şuruburi, precum şi plombarea deficitului osos cu substituent de os. De asemenea, piciorul stâng a fost imobilizat cu atelă gipsată, cu recomandarea la externare de a nu călca cu piciorul stâng pentru cel puţin 45 de zile.

 

„Îmi este teamă să ies pe stradă”

„În toată această perioadă, de 45 de zile, cât şi după aceasta, m-am deplasat cu foarte mare greutate, cu ajutorul unui cadru metalic, neputând să mă îngrijesc singură. Din acest motiv, pentru o perioadă îndelungată, am apelat la ajutorul altor persoane, pe care am fost nevoită să le plătesc”, a menţionat femeia. Aceasta a adăugat că, din cauza urmărilor leziunilor suferite în accident, şi acum (la momentul procesului) apelează la alte persoane pentru a fi ajutată în gospodărie.

Magdalena Ghiţă a mai spus că, deoarece nu era mulţumită de evoluţia post-traumatică, a mers şi la Centrul de Fizioterapie RK Med Center, unde au fost constatate unele sechele funcţionale post-fractură traumatică platou tibian stâng, glezna dreaptă fiind suprasolicitată. Reclamanta a urmat mai multe ore de kinetoterapie.

„În acest moment, îmi este teamă să ies pe stradă şi să traversez, chiar şi pe trecerea pentru pietoni. După accident, am rămas cu o teamă de trafic, de zone aglomerate, circulate intens, îmi este teamă şi când aud sunetele specific deplasării autoturismelor”, a subliniat femeia.

 

„Tulburări psihice”

Un medic psihiatru a diagnosticat-o pe victimă cu tulburări depresive şi alte probleme psihice, simptomatologie care persistă din cauza accidentului rutier. Şoferul vinovat a ajutat-o pe femeie cu plata îngrijitoarelor pentru spitalizare, i-a mai cumpărat materiale tehnico-sanitare şi unele medicamente în valoare de aproape 6.000 de lei, întrucât, cu pensia în cuantum de 907 lei pe lună, bătrâna nu a reuşit să facă faţă acelor cheltuieli.

În cursul judecăţii, reclamanta şi-a majorat pretenţiile morale la 400.000 de lei, deşi în primă fază solicitase 200.000 de lei.

Autorul accidentului a formulat o întâmpinare la dosar, în care a arătat că el a ajutat-o pe reclamantă în limita posibilităţilor sale financiare.

 

Concluziile judecătorilor

Magistraţii au menţionat că, în ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a reţinut că pretenţiile au ca izvor suferinţa fizică şi psihică a victimei, acestea fiind produse prin vătămarea sa corporală cu consecinţe grave, ce a necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale. Suferinţele fizice şi psihice ale victimei au fost şi sunt unele de o intensitate deosebită şi de durată, fiind determinate de internarea sa în spital, supunerea la intervenţii chirurgicale, imobilizarea la pat, imposibilitatea propriei îngrijiri şi întreţinerii personale etc. „Demne de remarcat sunt şi consecinţele pe plan psihic ce au fost produse reclamantei, avându-se în vedere actele medicale. Instanţa, respectând principiul proporţionalităţii şi al caracterului rezonabil al despăgubirilor, va acorda reclamantei cu titlu de daune morale suma de 400.000 de lei, de natură să aline suferinţa psihică şi şocul emoţional îndurate fără vinovăţie”, au spus judecătorii ieşeni.

 

Accidentul din Suceava încă nu are un verdict final (Sursa foto: Monitorul de Suceava)

 

Daune stabilite de instanţe*

- Fractură de claviculă, 55 de zile de spitalizare. Victima a primit, iniţial, în instanţă, despăgubiri în valoare de 10.000 euro. În apel, decizie definitivă:  15.000 euro din partea companiei de asigurări;

- Bărbat din judeţul Suceava, 31 de ani, motociclist, care a rămas cu infirmitate fizică permanentă, cu incapacitate de 75% în folosirea piciorului stâng: daune morale de 202.500 lei, procesul va continua în apel.

- Femeie care în 2007, în judeţul Cluj, a provocat un accident cu patru morţi. Instanţa a decis ca doi dintre urmaşii victimelor să primească daune morale de 60.600 euro. 

- Într-un alt caz, anul acesta, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au acordat câte 15.000 de euro copiilor Danielei Habet, o femeie din Vaslui decedată în urma unui accident rutier produs în ziua când trebuia să se căsătorească, şi 5.000 de euro pentru cel care urma să-i fie soţ, Leonard Chiriac.

 

* În toate accidentele, aceste persoane nu au avut vreo vină.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31