fbpx
 
A apărut proba în Dosarul Flux: Chirica a trimis mesaj de pe telefonul personal. PLUS: primarul stătea la șprițuri acasă la Cheșcu!

A apărut proba în Dosarul Flux: Chirica a trimis mesaj de pe telefonul personal. PLUS: primarul stătea la șprițuri acasă la Cheșcu!


Mihai Chirica a susținut senin, de fiecare dată, că nu știa de blocul ilegal construit de Gheorghe Cheșcu. Blocul avea autorizate doar 3 etaje și a ajuns la 9 etaje

Stupoare: în telefonul funcționarului Gabriel Ghergheșanu s-a găsit mesajul primit personal de la Mihai Chirica, de pe numărul acestuia, în care îi indică adresa din Vasile Lupu, unde se afla blocul

Ghergheșanu a făcut acord de recunoaștere cu DNA și afirmă că Mihai Chirica s-a folosit de el, punându-l să execute un ordin deoarece îi era loial de peste un deceniu

Mesajul este probă la dosarul DNA

Mai mult, Mihai Chirica a fost în numeroase rânduri la grătar pe proprietatea lui Gheorghe Cheșcu, fiind însoțit de Gabriel Harabagiu

Cei trei puneau țara la cale la o bere rece, un șpriț și o friptură. Situația în care s-a pus primarul este incompatibilă cu funcția, pentru că Cheșcu îi cerea să autorizeze proiecte imobiliare extrem de controversate

După scandalul public, Chirica și Harabagiu au susținut că nu-l cunosc pe Cheșcu și că au semnat edificarea ilegală fără să știe despre ce-i vorba

Sunt mai mulți martori care pot dovedi că primarul și viceprimarul petreceau la vila milionarului Gheorghe Cheșcu

Dezvăluiri în „Dosarul Cheșcu”. Exclusiv: DNA a reușit să recupereze sms-ul pe care primarul Mihai Chirica i l-a trimis unui subaltern cu indicarea adresei la care trebuia să facă edificarea. Funcționarul, Gabriel Ghergheșanu, era un om de încredere al edilului și-i intrase sub piele și lui Cheșcu.

În această speță, Ghergheșanu a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției și, dacă va fi admis de judecători, acesta va fi condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare.

O altă bombă: surse apropiate primarului au declarat că Mihai Chirica și cumătrul său, Gabriel Harabagiu (fost viceprimar), au fost în repetate rânduri la vila din Galata a milionarului Cheșcu, la șprițuri și grătare.

Anomalie: judecata pe fond încă nu a început deși DNA a trimis rechizitoriul la instanță în iulie 2022. Până pe 5 aprilie 2023 a stat la camera preliminară. Judecătorul a admis că dosarul a fost întocmit corect, însă inculpații au contestat. Dar urma i s-a pierdut, încă nu apare înregistrat la Curtea de Apel pentru judecarea contestațiilor.

Astăzi, la DNA a fost chemat Victor Gavriluță, alt angajat al Primăriei implicat în acest caz.

Blocul de la Doi Băieți era gata din 2015, iar în 2018, brusc, doi funcționari publici nesemnificativi s-au gândit să-l intabuleze ilegal, din propria lor voință. O teorie absurd pe care Mihai Chirica o vinde ieșenilor

Edificare la un bloc ilegal, ridicat cu trei ani înainte

În sinteză, firma Flux a familiei Cheșcu a ridicat în Tătărași un bloc cu 9 niveluri, deși avea autorizație doar pentru trei. Ca să poată intabula clădirea și vinde apartamentele, s-a pus în mișcare o întreagă morișcă în care funcționari și demnitari din Primărie au participat la falsificarea certificatului de atestare a edificării.

În toamna anului 2018, Flux SRL a depus la Primărie cerere de eliberare a certificatului de atestare a edificării construcției. DNA: „Pentru soluționarea acestei solicitări, numitul Ghergheșanu Gabriel a fost chemat la primarul municipiului Iași, (Mihai Chirica – n.r.), în luna septembrie 2018, ocazie cu care acesta i-a cerut să se deplaseze în teren la o adresă de pe str. (Vasile Lupu), să verifice clădirea existentă la fața locului, în vederea eliberării certificatului de edificare”.

Proba care îl îngroapă pe Mihai Chirica

După întrevederea Chirica – Ghergheșanu, primarul i-a trimis subalternului un mesaj pe Whats App cu adresa „Vasile Lupu nr. 137”. Acest mesaj, despre care se știa, este acum atașat la dosar, ca probă. DNA a dus telefonul lui Ghergheșanu la București și a reușit recuperarea mesajului. Este una dintre dovezile care i-ar putea zdruncina apărarea lui Mihai Chirica.

În ianuarie 2022, la câteva zile după ce REPORTER DE IAȘI a făcut public scandalosul caz Flux, Chirica își construise deja argumentația. „Semnătura de autoritate publică este altă semnătură decât semnătura de conţinut. Semnătura de conţinut aparţine celui care a făcut conţinutul, care a semnat tehnic, economic şi juridic. Semnătura de autoritate este cea care introduce documentul în circuitul civil (...) Demnitarul răspunde civil, penal, administrativ doar pentru acele documente pe care le-a semnat singur şi pe care şi le-a asumat în totalitate”, a spus primarul anul trecut.

În mai multe interviuri, Mihai Chirica spunea, pe un ton puțin credibil, că nu știa de blocul construit ilegal de Gheorghe Cheșcu la Doi Băieți. Dar mesajul pe care l-a trimis subalternului său arată implicarea sa directă în comiterea unei infracțiuni grave: edificarea ilegală a unui bloc fără autorizație, în care apartamentele scoase la vânzare valorau 6 milioane de euro.

Gabriel Ghergheșanu a fost omul de încredere al lui Mihai Chirica și s-a dat peste cap ca să rezolve edificarea ilegală a blocului lui Cheșcu, deși miza era de milioane de euro, deci consecințele faptelor sale erau grave

DNA menționează: Chirica și Harabagiu au știut

După ce a primit mesajul de la primar, Ghergheșanu s-a dus în Tătărași, însă acesta nu a găsit adresa indicată. I-a trimis, la rândul său, trei mesaje edilului, însă n-a mai primit răspuns.
La Primărie, Ghergheșanu a fost preluat de Gabriel Harabagiu, fost viceprimar, care l-a chemat la el în birou și au vorbit în șoaptă despre speța Flux. A fost lămurită și confuzia adresei, era vorba despre str. Vasile Lupu 95G.

Aceste mărturii sunt depuse la dosarul DNA.
Procurorii au susținut că atât primarul Mihai Chirica cât și viceprimarul Gabriel Harabagiu au știut că realitatea din teren de la imobilul Flux nu corespunde cu cerințele din autorizația de construire.


„(...) Ghergheșanu Gabriel a comunicat cu certitudine viceprimarului că în locația indicată construcția Flux SRL nu respectă autorizația de construire. Viceprimarul a insistat, însă, ca martorul împreună cu numitul Gavriluță Victor (inspector GIS Cadastru – n.r.) să redacteze certificatul și să-l prezinte pentru semnare.”

DNA într-o notă comunicată public anul trecut

„După efectuarea verificărilor necesare, verificări în cadrul cărora a intervenit și viceprimarul din perioada respectivă (Gabriel Harabagiu), s-a concluzionat că autorizația pentru imobil nu corespundea cu ceea ce se construise în realitate în teren. Având în vedere această constatare, Ghergheșanu Gabriel s-a deplasat la primarul (Mihai Chirica) căruia i-a comunicat această situație, spunându-i că imobilul din strada (Vasile Lupu) la care l-a trimis nu este legal construit.”

DNA acum

Reprobabil: primarul mergea la grătar acasă la Cheșcu, dar spunea că nu-l cunoaște

Mărturiile funcționarilor, dar și mesajul electronic primit de Ghergheșanu de la primar sunt dovezile că șefii Primăriei știau exact situația blocului din Tătărași. În plus, etajele ridicate nelegal fuseseră subiect al mai multor articole de presă.
O informație de context care întregește tabloul acestui caz. Primarul, viceprimarul și Gheorghe Cheșcu (patronul informal al Flux, în acte este fiul său, Tudor) se întâlneau la șprițuri și grătare. Acasă la Cheșcu, pe domeniul acestuia din Galata.

Cheșcu și Chirica sunt vecini, primarul are o jumătate dintr-un duplex în Platoul Însorit, în timp ce impresionanta proprietate a lui Cheșcu se află la doar câteva zeci de metri distanță.

Contactat ieri, din nou, de REPORTER DE IAȘI, Gheorghe Cheșcu a refuzat dialogul. „Nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră”, au fost singurele cuvinte ale lui Gheorghe Cheșcu, după care a închis.

„Mihai Chirica mergea cu familia. Copiii se jucau pe domeniul impresionant al omului de afaceri, iar primarul și viceprimarul Harabagiu stăteau cu Gheorghe Cheșcu la un pahar de vorbă”, povestesc surse apropiate celor trei. Există dovezi că Mihai Chirica petrecea weekenduri acasă la Cheșcu, organizându-se picnicuri cu grătar și băutură. Prietenia celor doi și vizitele pe care și le făceau între 2016 și 2020 făceau imposibil ca blocul ilegal să nu fie un subiect de discuție.

Mai mult, primarul mergea acasă la un dezvoltator imobiliar care a depus mai multe proiecte controversate în zone aglomerate în oraș, iar instituția Primăriei și Consiliul Local, controlate de majoritatea deținută de Mihai Chirica, trebuiau să asigure neutralitatea și un tratament echitabil. Acest lucru nu prea mai era posibil, primarul intrând în conflict de interese.

Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu, doi actori slabi care joacă exagerat cartea solemnității. Le plăcea la amândoi șprițul băut la umbră în grădina vilei lui Cheșcu

Mihai Chirica l-a adus pe Ghergheșanu la edificări tocmai pentru că îi era loial

Alt detaliu: Ghergheșanu, cel care a fost inițial chemat de Chirica să rezolve edificarea, primise, din aprilie 2018, atribuții de întocmire a proceselor verbale de recepție precum și pentru eliberarea certificatelor de atestare a edificării construcțiilor.

Era nou în domeniu, însă era considerat unul dintre oamenii de încredere ai primarului. Anterior, aceste acte de urbanism erau efectuate la Poliția Locală, în timp ce Ghergheșanu activa în cadrul Biroului Reglementări Transport Urban. Pentru o poziție-cheie, recepții și edificări, Chirica îl pusese pe Ghergheșanu și nu desemnase vreun expert de la Urbanism.

Funcționarul Ghergheșanu, un tip volubil și săritor, a creat o relație și cu familia Cheșcu. Într-un anumit context, însuși Ghergheșanu a recunoscut că a primit un cadou de la Cheșcu. Omul de afaceri îi dăruise funcționarului un cărucior de copil pentru nepoțelul său.

Vila cu piscină a lui Gheorghe Cheșcu este la doi pași de duplexul în care locuiește Mihai Chirica. Primarul petrecea des la omul de afaceri, la beri și grătare, dar spune că nu-l cunoaște

Dosarul Flux stă blocat la camera preliminară de două luni

Dosarul Flux a fost finalizat de procurorii DNA cu rechizitoriu vara trecută. În iulie 2022 a fost înregistrat la Tribunal. De-atunci și până acum a stat la camera preliminară. Pe 5 aprilie 2023, judecătorul a dat soluția: „Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Harabagiu Gabriel-Vasile, Chirica Mihai, Brânduşescu Anca-Nora, Popa Mariana, Cheşcu Tudor şi SC FLUX SRL”.

Astfel, au fost rezolvate chestiunile prealabile. Inculpații nu au fost de acord cu decizia, însă dosarul nu a fost încă înregistrat la Curtea de Apel pentru judecarea contestațiilor. Abia ulterior se va intra pe judecata de fond.

Tergiversarea este provocată de faptul că judecătoarea de la Camera Preliminară nu a redactat motivarea hotărârii.

Gheorghe Cheșcu propunea afaceri de milioane de euro primarului, în calitatea sa de demnitar, apoi îl invita la el acasă, în calitate de vecin

Moment important: funcționarul Gavriluță, chemat azi la DNA

Funcționarul Gabriel Ghergheșanu a fost inițial martor, apoi suspect și ulterior inculpat. Ultimele două calități, după denunțul primarului. Au fost apropiați, dar faptul că Ghergheșanu a vorbit prea mult cu procurorii l-a determinat pe Chirica să-i facă plângere.
Din „lotul Flux”, s-a disjuns această speță.

Astfel, pe 8 mai 2023, la secția penală a Tribunalului Iași a fost înregistrat dosarul având ca obiect: „sesizare  cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art. 483 NCPP)”. Ghergheșanu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de „fals intelectual” în formă continuată și complicitate la „abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit”. Acordul cu procurorii a fost pentru o pedeapsă de 2 ani, 2 luni și 20 zile de închisoare cu suspendare. Înțelegerea trebuie validată de judecător.

Din același mare dosar Flux a mai fost disjuns unul care-l privește pe Victor Gavriluță, inspector GIS Cadastru. Acesta este așteptat astăzi la sediul DNA Iași.

Victor Gavriluță, unul din oamenii care nu ies din cuvântul primarului, a fost chemat astăzi la DNA. A semnat edificarea falsă la Cheșcu, dar n-a fost inculpate până acum. I s-a propus un acord de recunoaștere, care ar afectat situația lui Mihai Chirica, dar nu a dat curs cererii DNA

Cronologia scandalului care a spart buboiul corupției imobiliare din Primăria Iași

Cazul inițial, pe scurt. Firma Flux, a familiei Cheșcu, a construit pe Vasile Lupu 95G un bloc. În Planul Urbanistic Zonal au fost prevăzute 4 niveluri (2S+P+1), în autorizația de construire 3 niveluri (2S+P). În final, în realitate au fost realizate 9 (S+D+P+mezanin+4E+M). Ilegal.

Depășiri sunt și la amprenta la sol (875 mp față de 495,48 mp) și la suprafața construită desfășurată care trebuia să fie de doar 495,48 mp, 2.409 mp cu tot cu subsoluri. În certificat este de 4.185 mp.

Foarte important: autorizația prevedea construcția de spații comerciale și birouri, NU și locuințe. În loc să fie o clădire doar cu parter, imobilul lui Cheșcu este acum un bloc uriaș cu 60 de apartamente, trei spații comerciale, trei spații de depozitare și două garaje, o construcție dispusă pe 9 niveluri.
Prin creșterea ilegală a indicatorilor urbanistici, veniturile acestui proiect imobiliar s-au majorat cu cel puțin 4 milioane de euro.
Pentru intabularea acestui bloc, au existat chiar cinci certificate de atestare a edificării cu conținut și semnatari diferiți. 

1) Certificat de atestare a edificării eliberat de Poliția Locală în 2017. A fost semnat de Adrian Hrițcu, polițist local, Mihaela Tulică, șef serviciu (cumătra primarului Chirica), și Georgel Grumeza, directorul adjunct. Acest act a atestat că blocul care în 2017 avea, fizic, 9 niveluri a fost realizat respectând autorizația de construire care prevedea doar două niveluri de subsol și parter

2) Certificat 101987/11.10.2018, semnat de Mihai Chirica, primar, Raluca Mocanu (Direcția Arhitectură) care a semnat în locul Ancăi Brândușescu, Gabriel Ghergheșanu (reprezentant UAT) și Victor Gavriluță (inspector Primărie). În acest act, imobilul are demisol, parter, mezanin, 3 etaje și mansardă, deci două niveluri mai puțin decât în realitate. „Despre acest document, martorul Gavriluță Victor care a fost audiat în prezentul dosar, arată că l-a avut scanat în calculator”. Înscrisul a fost recuperat de procurori și e atașat la dosar.

3) Certificat 101987/10.10.2018, semnat de Chirica, Raluca Mocanu (în locul lui Brândușescu), Ghergheșanu și Gavriluță. Aici imobilul are subsol, demisol, parter, mezanin, 4 etaje și mansardă. Procurorul a explicat: „Acest document a fost depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în copie legalizată, în dosarul nr. 164406/18.10.2018 soluționat cu Încheierea de respingere din data de 23.10.2018. Actul a fost ridicat de organul de urmărire penală în baza ordonanței procurorului din data de 27.01.2022, fiind atașat la dosarul prezentei cauze”.

Vila din Platoul Însorit în care locuiește primarul. Peste gard e reședința de milionar a lui Gheorghe Cheșcu

Traseul acestui document:

DNA: „(...) numitul (Victor Gavriluță) s-a deplasat la primarul (Mihai Chirica), ocazie cu care acesta din urmă a semnat, la rândul său, certificatul în discuție. Actul de edificare astfel emis a fost predat solicitantului (Cheșcu Tudor) tot de către (Victor Gavriluță)”.

DNA: „Numitul (Cheșcu) a depus acest înscris la OCPI pentru intabularea clădirii. Nu a reușit însă să realizeze intabularea pentru că în certificatul emis în condițiile de mai sus se făcea trimitere la PUZ-ul eliberat pentru construcția clădirii, dar în realitate imobilul nu respectase acest PUZ. Drept urmare, numitul (Cheșcu) a revenit la Primărie cu certificatul în original solicitând să i se emită un alt certificat cu modificările cerute de OCPI, respectiv eliminarea din conținutul documentului a mențiunilor cu privire la PUZ”.

4) Certificat 101987/10.10.2018, semnat de viceprimarul Gabriel Harabagiu (în locul lui Chirica), Anca Brândușescu, Gabriel Ghergheșanu și Victor Gavriluță. Blocul are subsol, demisol, parter, mezanin, 4 etaje și mansardă. Acesta este documentul pe baza căruia imobilul a fost intabulat la Cadastru

5) Un alt certificat nu s-a mai concretizat. „(...) a fost semnată de Ghergheșanu Gabriel ca reprezentant UAT Municipiul Iași, precum și de inspectorul de specialitate Gavriluță Victor, act pe care, însă, numita Mocanu Raluca-Andreea a refuzat să-l mai semneze în locul numitei Brândușescu Anca Nora, situație în care documentul nu a mai fost emis. Acest înscris nu a fost regăsit, în fizic, pentru a putea fi atașat la prezentul dosar, datele referitoare la acesta fiind cunoscute din declarațiile martorilor audiați”.

DNA: „(...) nu a mai fost eliberat solicitantului din următoarele motive: pentru a fi semnat de (Raluca Mocanu) în locul arhitectei șefe, (Victor Gavriluță) s-a deplasat la biroul acesteia, iar (Raluca Mocanu) după ce a semnat actul pe care i-l pusese la dispoziție (Victor Gavriluță) s-a răzgândit și și-a tăiat semnătura proprie spunând că îi este frică”.

Vara trecută, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, la Tribunalul Iași, a cinci persoane și a unei firme:

- Mihai Chirica, la data faptelor și, în prezent, primar al municipiului Iași: complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (două acte materiale)

- Gabriel Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, acuzat de fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit

- Anca Nora Brândușescu: arhitect-șef al municipiului Iași și șefă a Direcției de Arhitectură și Urbanism: fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit

- Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit

- SC Flux SRL și administratorul societății, Tudor Cheșcu, fiecare pentru infracțiunile de complicitate la fals intelectual și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit

Article image
Inspectorul din Primărie devine practic primul condamnat în seria de dosare de corupție deschise de DIICOT și DNA la Primărie Gabriel Ghergheșanu avea calitatea de martor, dar a fost inculpat la denunțul primarului Mihai Chirica Falsificarea edificării la blocul fără autorizație construit de patronul Flux SRL a fost dezvăluită, în ianuarie 2022, de REPORTER DE IAȘI, iar imediat DNA s-a autosesizat Miza afacerii: 6 milioa...
Autor Cezar Moraru Anchete 10 Mai 2023


Citeste si...
Nota
(4 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31