fbpx
 
Botoșăneanul Botoșăneanul

Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o sacoșă de rafie în care se aflau 40.000 de euro


Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o sacoșă de rafie în care se aflau 40.000 de euro, banii fiind uitați de cel din urmă după o cursă cu taxiul, scrie presa locală.

Constantin Ionescu, în vârstă de 63 de ani, a preluat în luna iulie un client, un bărbat de aproximativ 80 de ani, din stația cartierului Bucovina. Bătrânul a cerut să meargă în zona centrală, la Sinagogă.

„L-am dus, a coborât, a plătit. Dar el când a urcat a avut o sacoșă de rafie, a pus-o între picioare, sub scaun era. Mi-a plătit, eu am plecat și când mă apropiam de stația din Bucovina, am văzut. Chiar atunci am avut un client și l-am dus înapoi spre Bazar. Am dus clientul și m-am dus din nou să-l caut pe bătrân, am zis că mă poate mă așteaptă. Imediat a fost. Nu era. M-am întors în stația din care l-am luat”, povestește Constatin Ionescu pentru Botoșăneanul.

După ce a lăsat al doilea client și-a amintit de sacoșa din portbagaj și a mers să vadă ce este în interior. Când a văzut banii a sunat la dispecerat pentru a anunța și a revenit la Sinagogă pentru a-l căuta pe proprietarul banilor.

„Vreo 40.000 de euro cred că erau. În momentul în care am anunțat dispeceratul mi-au zis: bine că ați anunțat, dacă nu apare, mergeți la Poliție. Și tocmai bătrânul venise și m-au anunțat colegii: vezi că bătrânul te așteaptă. El era în față, eu în spate”, adaugă Constantin Ionescu.

Într-un final, cei doi s-au găsit și banii i-au fost înapoiați bătrânului de către taximetrist.

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31