fbpx
 
Ucraina va lansa o „operațiune serioasă” în Crimeea, peninsula ocupată de Rusia în 2014. Anunțul făcut de șeful spionajului militar ucrainean

Ucraina va lansa o „operațiune serioasă” în Crimeea, peninsula ocupată de Rusia în 2014. Anunțul făcut de șeful spionajului militar ucrainean


Atacurile ucrainene asupra prețioasei flote a lui Vladimir Putin la Marea Neagră sunt un „mesaj” pentru locuitorii Crimeei care se simt „uitați”, a declarat generalul- locotenent Kirilo Budanov, șeful spionajului militar ucrainean.

Ucraina plănuiește o „operațiune serioasă” în Crimeea, peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014, a declarat șeful informațiilor militare de la Kiev, scrie The Independent.

Generalul-locotenent Kirilo Budanov a subliniat la televiziunea ucraineană că recentele atacuri asupra prețioasei flote a lui Vladimir Putin de la Marea Neagră trebuie văzute ca un mesaj către locuitorii „uitați” din peninsula anexată de Rusia în 2014.

Toate acestea sunt măsuri pregătitoare pentru o operațiune serioasă în Crimeea”, a spus Budanov, referindu-se la atacurile ucrainene asupra marinei ruse. „Acesta este un test al corectitudinii afirmațiilor noastre despre modalitățile de abordare și de plecare de acolo”.

În plus, este un mesaj bun pentru populația care trăiește sub ocupație de 10 ani. Mulți dintre ei cred că au fost uitați”, a declarat Budanov.

Declarația șefului spionajului militar vine în contextul răspunsului dat de președintele Volodimir Zelenski la afirmațiile Papei Francisc, conform cărora Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” și să negocieze pacea cu Rusia.

Zelenski i-a transmis papei că ucrainenii, „cu arme în mână și sub steagul albastru și galben”, sunt cei care se opun unei invazii a Rusiei în Europa.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31