fbpx
 
Cheltuielile cu parlamentarii în prima jumătate a acestui an au fost de 141.948.314 lei, potrivit datelor publicate pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În ultimul an, deputații și senatorii USR pe care i-ai ales să te reprezinte au depus aproape 200 de proiecte de lege pentru oprirea corupției, pentru transparentizarea și digitalizarea statului, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre români, pentru a reforma Curtea Constituțională și pentru a-i sprijini pe antreprenori. Multe dintre ele se află în dezbaterea comisiilor din Parlament și sperăm că vor fi adoptate în 2023.

Unsprezece deputaţi din Québec proaspăt aleşi în Adunarea provincială au refuzat miercuri să jure credinţă regelui Charles al III-lea, şeful statului canadian, aşa cum o impune Constituţia, transmite AFP.

Omul de afaceri Horia Simu și foştii deputaţi Theodor Nicolescu (PNL) şi Marko Attila (UDMR) au fost achitați definitiv joi de către instanța supremă în dosarul privind acordarea ilegală de despăgubiri la ANRP, în care prejudiciul ar fi fost de aproximativ 70 de milioane de euro, informează HotNews.

Deputaţii Oana Cambera, Paul Cristian Ichim, Daniel Toda şi Tudor Benga au anunţat, luni, în plenul Camerei, că demisionează din USR şi se retrag din grupul parlamentar al acestui partid, iar deputatul Simina Tulbure a scris pe Facebook că se alătură partidului REPER, înfiinţat de Dacian Cioloş, transmite Agerpres.

Guvernul de la Chișinău a avizat pozitiv proiectul pentru modificarea legii actuale. Președinta Maia Sandu a declarat miercuri, din Plenul Parlamentului European, că țara sa va face toate reformele necesarea pentru aderarea la Uniunea Eurpeană.

Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, potrivit unui comunicat publicat joi. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului.

Cine va mai folosi sintagme precum „Ciuma roșie”, „partid de penali”, „liberali corupți” ori „haștagi sorosiști” riscă să înfunde pușcăria pentru trei ani de zile, conform documentului votat luni de către Camera Deputaților. Proiectul de lege avea ca scop inițial punerea în acord a Codului Penal cu o directivă privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Însă, la propunerea parlamentarului PSD Laura Vicol a fost introdus un amendament care prevede discriminarea și incitarea la ură pe criterii de „apartenență politică” și de „avere”. Amendamentul a trecut lejer, doar câțiva deputați votând împotrivă.

În scenariul în care PMP nu trece pragul, simularea distribuirii celor 17 posturi de parlamentari din Iași scoate la iveală câteva surprize mari: USR va avea cinci parlamentari, cu unul mai mult decât PNL. De asemenea, AUR va da la Iași doi deputați și un senator, performanță neanticipată de nimeni. Cu excepția avocatei Șoșoacă, nu se știe nimic despre ceilalți doi aleși.

În scenariul în care PMP nu trece pragul, simularea distribuirii celor 17 posturi de parlamentari din Iași scoate la iveală câteva surprize mari: USR va avea cinci parlamentari, cu unul mai mult decât PNL. De asemenea, AUR va da la Iași doi deputați și un senator, performanță neanticipată de nimeni. Cu excepția avocatei Șoșoacă, nu se știe nimic despre ceilalți doi aleși.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31