fbpx
 
Flăcări puternice au pus duminică noapte stăpânire pe un bloc cu 4 etaje din Bacău. Incendiul a cuprins mai întâi acoperişul, apoi a învăluit întreaga clădire.

Bârlădeanul care a câștigat marele premiu la Loto 6/49 de joi, 31 august, este omul de afaceri Daniel Andrei, care în 2012 a fost la un pas să ajungă primarul municipiului Bârlad, informeaza vremeanoua.ro.

Daniel Andrei a prezentat biletul câștigător, cu care va merge luni, 4 septembrie, la Loteria Națională ca să-și revendice câștigul de peste 2,6 milioane de euro.

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc în această seară la Constanța. O femeie și fiica ei de un an au murit, iar alte opt persoane au fost rănite.

Indignare printre locuitorii din centrul Iașului. O plăcuță cu un mesaj inedit montată la scara unui bloc îi pune în mare încurcătură pe ieșeni. Vorbim despre un mesaj care îi avertizează pe cetățeni că acolo este... loc pentru urinat pentru animale, arată Iași TV Life.

Fondatorul BZI încearcă să tragă cât poate de mult de o suprafață de teren foarte mică. Familia de la BZI a cumpărat la licitație un teren al Remat, firmă aflată în insolvență. La începutul lunii iulie, o firmă controlată de ei a depus actele pentru PUZ-ul unui bloc pe terenul de 379 mp din Galata.

Familia Asimionesei, cea care controlează BZI, repetă isprava cu pensiunea de pe Sărărie. După ce au cumpărat la licitație un teren de 379 mp al Remat, în Galata, au depus PUZ pentru „unități de cazare și locuințe colective”. Formularea arată că, din start, nu au intenția de a realiza acolo o pensiune, ci un bloc de locuințe.

Locuitorii din Ciurchi se opun din nou construirii unui bloc pe amplasamentul unei parcări, după trei ani de acalmie. Constructorii cer intervenția Primăriei. Terenul cumpărat de Conest era în Ciurchi, la nr. 105. Apoi a devenit 109C. Locuitorii din cinci blocuri își parchează mașinile acolo și se opun construcției. Ei spun că amplasamentul inițial era cu 50 de metri mai încolo, dar era prea înghesuit și a fost mutat din pix. Reprezentanții Conest spun că e dreptul lor de a construi și că nu vor scandal cu oamenii: „Primăria să rezolve cazul”.

La aproape trei ani de la prima încercare de a construi un loc de locuinţe pe terenul situat pe str. Ciurchi nr. 109C, firma Conest intenţionează să pună în aplicare acum acel proiect.

De câteva zile, în parcarea unde vrea Conest să ridice blocul a fost pus un afiş prin care cetăţenii sunt din nou înştiinţaţi de elaborarea unui plan de urbanism zonal privind ridicarea unui imobil cu patru etaje.

Potrivit acelui anunţ, cetăţenii din zonă sunt invitaţi să trimită propuneri şi observaţii până la finele lunii august la Serviciul Urbanism, din cadrul Primăriei ieşene.

Aproximativ 40 de locatari dintr-un bloc din municipiul Bârlad, printre care şi 12 copii, au fost evacuaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi, din cauza pericolului de explozie a unei butelii de aragaz în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă, informează News.ro.

Doi minori din Vaslui,  în vârstă de 4 și 5 ani, au dispărut astăzi din fața blocului în care locuiesc.  Dacă îi vedeţi, apelaţi la 112 pentru a anunţa imediat Poliţia!

Pagina 34 din 38

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31