fbpx
 
Reporterul de la Perfect Ask a rămas blocat atunci când a văzut pentru prima dată poze din acest apartament: „Nu-mi venea să cred că e posibil așa ceva! Oare ce se petrece în mintea oamenilor care sunt în stare să facă așa ceva în casa lor?”

A suplimentat investiţiile din domeniul artei cu cele din domeniul imobiliar. Consilierul local PSD a vândut deja 9 dintre apartamente. „Nu cred că interesează pe cineva această investiţie”, spune Nedelcu.

Fiul fostei şefe a Oficiului de Cadastru, Narciza Nedelcu, a investit într-un imobil de apartamente situat în Valea Lupului. Blocul, amplasat pe strada Canarilor, are două nivele, o zonă mansardată şi e aproape vândut. Se poate spune acum că Vlad Nedelcu este, oficial, unul dintre cei mai înstăriţi consilieri locali.

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizaţi de către un bărbat, de 61 ani, din Iaşi, cu privire la faptul că, în data de 11 iulie a.c., în intervalul orar 19:00-20:30, persoane necunoscute au sustras un covor ce se afla pe uscătorul de rufe din spatele blocului de domiciliu.

Ghiocel Asimionesei, fondatorul și liderul din umbră al cotidianului Bună Ziua Iaşi (BZI), pregătește un tun imobiliar pe un teren concesionat de la Primărie în condiții dubioase. După ce s-a ales cu o aprobare pentru ridicarea a două imobile cu 4 etaje pe strada Sărărie, sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune, în zona cunoscută de ieşeni drept „Zoiosu” clanul Asimionesei vinde apartamente.

În mediul online au fost postate deja anunţuri de vânzare a unor apartamente pe str. Sărărie nr. 202 cu toate că avizul dat recent de Primăria Iaşi la această adresă prevede un proiect imobiliar cu totul diferit: construirea unui sediu de firmă şi a unei pensiuni.

Șase angajați Delgaz Grid au fost chemați la audieri de procurori în cazul exploziei blocului din Copou, în care şi-au pierdut viaţa două persoane. În dosar se fac cercetări pentru ucidere din culpă și distrugere calificată. La aproape un an de la tragedie, atenția procurorilor se îndreaptă spre o neglijență în serviciu.

Angajații citați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași erau desemnați să facă verificări și în zona în care s-au produs explozia, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Un buzoian de 50 de ani deranjat de nişte tineri care făceau gălăgie în faţa blocului sau a tras cu un pistol cu bile, în noaptea de marţi spre miercuri, împuşcându-l pe unul dintre aceştia.

Un conflict verbal între bărbat şi grupul respectiv a izbucnit şi săptămâna trecută, din cauză că tinerii făceau grătar în faţa blocului, în miezul nopţii.

Un incendiu uriaş a cuprins în această dimineaţă un întreg bloc de locuinţe din nord-vestul Londrei. Primele apeluri de urgenţă au fost făcute în jurul orei locale 1:00 (3:00 ora României).

Cercetările durează atât de mult încât pe unul dintre anchetatori l-a prins vremea de pensionare. La aproape 10 luni de la explozia blocului din Copou, în care şi-au pierdut viaţa două persoane, nu s-a stabilit cu exactitate care au fost cauzele tragediei. Expertizele finale nu au ajuns încă pe masa procurorilor, iar locatarii stau încă printre străini. „Se tergiversează la nesfârşit”, spune Florin Constantin, unul dintre locatarii imobilului. Varianta demolării blocului este tot mai plauzibilă.

O parte dintre locatarii blocului de pe strada Văscăuţeanu, din zona Copou, sunt de părere că nu vor afla prea curând de ce au rămas fără case.

Pagina 35 din 38

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31