fbpx
 
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit joi după-amiază, când încerca să schimbe anvelopa unui autocamion şi aceasta a explodat şi l-a proiectat la o distanţă de patru metri, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu.

Acum câteva zile, REPORTER vă prezenta abuzul strigător la cer făcut de Primăria Iași și Consiliul Local în cazul consilierului local Violeta Găburici. Astăzi, dezvăluim cum se căpătuiește alt consilier local, Bogdan Crucianu, cu larga complicitate a acelorași instituții: a pus mâna pe un teren valoros al municipalității cu obligația ca pe o parte din imobil să amenajeze spații în care să fie create locuri de muncă. Condiția a scos din competiție alți amatori ce doreau terenul. În final, Crucianu „și-a respectat” obligația: în loc să ridice o clădire, cum era de așteptat, vrea să aducă niște containere.   

Caracatița PSD din Consiliul Local vrea să pună mâna pe un teren din Podu de Fier. Ingineria a trecut de vot vinerea trecută, iar destinatarul, consilierul local Bogdan Crucianu, s-a dat de gol. Deși nu apărea în niciun act din proiect, la momentul votului a ieșit din sală. Astfel, va putea licita liniștit pentru concesionarea terenului fără a putea fi acuzat de conflict de interese. În plus, un amendament depus de un coleg de partid înainte de vot i-a dat la o parte eventuala concurență.

Caracatița PSD din Consiliul Local vrea să pună mâna pe un teren din Podu de Fier. Ingineria a trecut de vot vinerea trecută, iar destinatarul, consilierul local Bogdan Crucianu, s-a dat de gol. Deși nu apărea în nici un act din proiect, la momentul votului a ieșit din sală. Astfel, va putea licita liniștit pentru concesionarea terenului fără a putea fi acuzat de conflict de interese. În plus, un amendament depus de un coleg de partid înainte de vot i-a dat la o parte eventuala concurență.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31