fbpx
 
Chirica și Harabagiu, presiuni imense pe Ghergheșanu: l-au trimis țintit la blocul lui Cheșcu. Am studiat Dosarul Flux – Vol. 1

Chirica și Harabagiu, presiuni imense pe Ghergheșanu: l-au trimis țintit la blocul lui Cheșcu. Am studiat Dosarul Flux – Vol. 1


Mihai Chirica i-a spus lui Gabriel Ghergheșanu să facă edificarea la Blocul Flux, vorbindu-i pe holul dintre biroul său și Sala Ovală, acolo unde nu sunt microfoane

Ghergheșanu era sluga credincioasă a primarului de 10 ani, de când împărțeau autorizațiile de taxiuri

Inspectorul fusese pus de Chirica la recepții de blocuri, pentru că știa că nu-i iese din cuvânt, iar la blocul ilegal al lui Cheșcu trimitea mesaje disperate: „Vă rog să-mi repetați adresa. Mulțumesc mult, mult de tot”

L-a preluat viceprimarul Gabriel Harabagiu, care l-a instruit pe holul Primăriei, ca să nu fie înregistrat

După 5 minute, pe inspectorul Ghergheșanu îl aștepta cu mașina Tudor Cheșcu, fiul dezvoltatorului Gheorghe Cheșcu. Acesta i-a spus pe loc că blocul este ilegal

Arhitecta Raluca Mocanu, de la Urbanism, a semnat inițial edificarea, apoi și-a tăiat semnătura spunând: „Nu semnez, mi-e frică!”. Mărturii: toată Primăria știa că blocul lui Cheșcu nu are autorizație

Restul se știe

Conform probelor furnizate de DNA în Dosarul Flux, ajuns în instanță, Gabriel Ghergheșanu a fost trimis personal de către Mihai Chirica să se ocupe de „lucrarea delicată” cu edificarea Blocului Flux de la Doi Băieți. Pentru că primarul a greșit adresa, Ghergheșanu îi dădea disperat mesaje, în octombrie 2018, să-l întrebe unde este imobilul. Mesajele au fost găsite de DNA în telefonul inspectorului, fiind autentificate electronic.
Chirica nu a răspuns, dar când s-a întors la Primărie funcționarul a fost chemat de către Gabriel Harabagiu, care i-a dat adresa exactă – Vasile Lupu 95G – și i-a spus că urmează să se vadă cu Tudor Cheșcu.
„Toată lumea de la Urbanism știa povestea cu blocul Flux”, spune Gabriel Ghergheșanu. Inițial s-au bazat pe el să rezolve cazul, apoi, când inspectorul a început să povestească anchetatorilor ce știe, au început presiunile.
Absurd: în timpul anchetei, Gabriel Harabagiu a depus la DNA o înregistrare video cu Gheorgheșanu beat, încercând să discrediteze martorul. „Nu este de încredere, ne dușmănește, nu-l ascultați”, au transmis Chirica și Harabagiu. Ghergheșanu a semnat acord de recunoaștere a vinovăției și a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare.

Miza era ca blocul construit ilegal să fie scos la vânzare, aducând familiei Cheșcu un profit de câteva milioane de euro

Blocul avea recepție de 4 ani și tot Iașul știa povestea

Povestea falsificării intabulării blocului Flux de pe Vasile Lupu 95 G este simplă: firma familiei Cheșcu a ridicat în Tătărași un bloc cu 9 niveluri, deși avea autorizație doar pentru trei. Ca să poată intabula clădirea și să vândă apartamentele, au contribuit primarul Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu, doi funcționari din Primărie, arhitectul șef, un funcționar de la Cadastru și Tudor Cheșcu, administratorul Flux SRL.
În toamna anului 2018, Flux SRL a depus la Primărie o solicitare de eliberare a certificatului de atestare a edificării construcției. Mihai Chirica l-a chemat pe Gabriel Ghergheșanu și i-a cerut să se ocupe. Acesta povestește că l-a întrebat pe Tudor Cheșcu de ce nu a intabulat blocul în baza procesului verbal de recepție, pe care îl avea atunci când a terminat și legislația permitea. A răspuns:
„Este o poveste lungă în sensul că s-a făcut o mediatizare masivă în presă, referitoare la faptul că imobilul s-a construit fără a respecta autorizația, pentru care a lăsat timpul să treacă pentru a fi uitate aceste detalii”.
Ce spun procurorii DNA:
„Pentru soluționarea acestei solicitări, numitul Ghergheșanu Gabriel a fost chemat la primarul municipiului Iași, (Mihai Chirica – n.r.), în luna septembrie 2018, ocazie cu care acesta i-a cerut să se deplaseze în teren la o adresă de pe str. Vasile Lupu, să verifice clădirea existentă la fața locului, în vederea eliberării certificatului de edificare”.

Gabriel Ghergheșanu este martorul-cheie: el s-a ocupat de edificarea falsă, deci știe tot ce s-a întâmplat, pas cu pas, și, în plus, Chirica și Harabagiu aveau încredere totală în loialitatea sa

4 certificate cu același număr

Mai departe, funcționarii Primăriei, presați de Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu, au făcut 4 certificate de atestare a edificării cu același număr. Le schimbau în funcție de ce le spunea Cheșcu că i-au solicitat cei de la Cadastru.

1. După vizita în teren a lui Ghergheșanu, Victor Gavriluță a întocmit prima variantă a certificatului de atestare a edificarii construcției R251, pe 11.10.2018, nu numărul de înregistrare 101987/11.10.2018. S-a dus cu actul la Mihai Chirica, acesta l-a semnat, Gavriluță personal i l-a dat lui Tudor Cheșcu.Administratorul Flux SRL l-a depus la OCPI, dar intabularea a fost respinsă, din cauza diferențelor față de PUZ. Cheșcu a revenit la Primărie, solicitând eliminarea din certificatul original a mențiunilor cu privire la PUZ, cum i-a indicat funcționara OCPI.

2. Gavriluță a întocmit al doilea certificat de edificare, cu același număr de înregistrare, cu omisiunea menționării “conform PUZ”, dar și acesta a fost respins de OCPI, pentru că nu erau trecute toate unitățile individuale din teren (număr real), ci erau trecute cele din autorizație. OCPI nu putea intabula decât în limita numărului ce fusese aprobat, nu a numărului real.

3. A fost emis al treilea certificat, dar actul nu a mai fost eliberat. Arhitecta Raluca Mocanu, care ținea locul șefei de la Urbanism Anca Nora Brândușescu a semnat, dar apoi și-a tăiat semnătura. Știa că este totul fals, a și spus „Mi-e frică”. Actul a fost ulterior distrus.

4. Al patrulea certificat a fost redactat tot de către Gavriluță, cu același număr de înregistrare, și a fost semnat de toată lumea. Acesta este certificatul semnat de către viceprimarul Gabriel Harabagiu, în baza unei delegări a lui Chirica. Totul a fost cum a cerut Cheșcu, Imobilul a fost intabulat, apartamentele vândute.

Gabriel Harabagiu era cel care se expunea mai mult decât Mihai Chirica la treburile murdare. Primarul era protejat de adjunctul său, cei doi acționând coordonat

Ghergheșanu către Chirica: „Am înțeles greșit adresa?”

În spatele emiterii actelor stau însă presiunile exercitate de Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu pentru ca edificarea să fie dusă la capăt. Gabriel Ghergheșanu a declarat că a fost chemat de către Chirica, la finalul lunii septembrie, prin intermediul secretarei.
A ajuns la biroul primarului la ora 10.00, acesta l-a scos pe hol și i-a spus să meargă să verifice pentru emiterea certficatului de atestare a edificării o clădire de pe Vasile Lupu 176. Fiind vorba despre o edificare, Ghergheșanu i-a spus că îl ia și pe Victor Gavriluță. „Nu, doar tu te duci”, ar fi spus Mihai Chirica.
Ghergheșanu a mers la adresa indicată verbal de Chirica, dar nu a găsit-o. I-a dat primarului un mesaj recuperat din telefonul său de către DNA.
„Scuze, nu am găsit nimic pe VL, la nr. 176. Am înțeles greșit adresa? Vă rog mult să-mi repetați adresa. Mulțumesc mult, mult de tot”, i-a scris Ghergheșanu primarului.
Mesajul este de pe 18.09.2018, ora 11.30. Data nu putea fi falsificată, este dovada că Ghergheșanu a fost trimis de către Chirica personal. Primarul știa cazul.

„Primarul nu mi-a răspuns, dar de regulă el nu răspunde la mesaje.”
Citat din declarația lui Gabriel Gheorgheșanu dată anchetatorilor DNA

L-a sunat imediat Harabagiu și l-a îndrumat conspirativ

Deși Mihai Chirica nu a răspuns la mesaj, inspectorul a fost sunat imediat de către Gabriel Harabagiu, care l-a invitat la el. Viceprimarul a ieșit pe hol. „Mi-a comunicat că este vorba de strada Vasile Lupu 95 G. Eu am pus o întrebare domnului vicperimar privind clădirea la care am fost trimis, la care acesta mi-a răspuns că voi fi sunat de Cheșcu Tudor, despre care am înțeles că este proprietarul clădirii”, a mai povestit Ghergheșanu. El susține că nu cunoștea parametrii clădirii, iar dosarul cu autorizația era la colegul său, Victor Gavriluță.
După 5 minute, l-a sunat chiar Tudor Cheșcu, fiul patronului Flux, și l-a așteptat cu mașina în spatele Primăriei, plecând apoi spre Vasile Lupu 95 G. La bloc, funcționarul a făcut fotografii, a notat numărul de apartamente și a aflat de la Cheșcu că autorizația nu a fost respectată.
Întors la Primărie, a mers direct la Victor Gavriluță, care i-a arătat dosarul de autorizare:
„Gavriluță a deschis dosarul de edificare, mi-a prezentat autorizația de construire a imobilului din strada V. Lupu 95 G și a confirmat că știe atât el, cât și ceilalți din Primărie că imobilul nu respectă autorizația de construire”.

SMS-urile dintre Gabriel Ghergheșanu, Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu. Primarul era abil, îl lăsa pe viceprimar să-i transmită ordinele celui care trebuia să execute infracțiunea pe teren

Harabagiu, mesaj către Ghergheșanu: „8.30 la mine, vă rog”

În aceeași zi, la finalul programului, a mers la Gabriel Harabagiu, pentru a-i spune situația din teren. I-a spus viceprimarului că blocul nu respectă autorizația, acesta i-a replicat că știe, dar că vrea problema rezolvată.
„I-am confirmat viceprimarului că am fost singur în teren, fără Gavriluță Victor și fără a avea vreun document cu mine. Faptul că primarul mi-a cerut ca problema să fie rezolvată are semnificația următoare: era necesar să emitem certificatul de edificare pentru ca beneficiarul să intabuleze clădirea și să poată vinde apartamentele”, a spus Ghergheșanu anchetatorilor.
În aceeași zi, dar pe seară, la ora 19.03, după discuția între patru ochi, Gabriel Harabagiu l-a contactat cu un mesaj scurt: „8.30 la mine vă rog”. Răspunsul a venit la 19.05: „Să trăiți! Am înțeles!”.
După întâlnirea cu Harabagiu, a început emiterea în serie a certificatelor de atestare a edificării.

Inițial, edificarea a fost semnată de primarul Mihai Chirica personal și de Raluca Mocanu, înlocuitoarea arhitectei-șefe (Facsimil stânga). Apoi Mocanu a spus că vrea să-și taie semnătura și să nu fie implicată. A semnat arhitecta-șefă Anca Brândușescu, după ce s-a întors din concediu, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu, care culegea castanele din foc în locul primarului

Viceprimarul era zbir: „Fii atent că eu te-am pus aici”

Fostul inspector al Primăriei a recunoscut că știa că imobilul din Vasile Lupu nu respectă autorizația, dar a fost presat să semneze. „În legătură cu sprijinul pe care l-aș fi acordat viceprimarului Harabagiu Gabriel la comiterea infracținuii de abuz în serviciu, declar că atât eu, cât și Gavriluță Victor am fost obligați să emitem certificatul de atestare a acestui imobil prin următoarele: în primul rând, mă refer la faptul că viceprimarul l-a atenționat pe Gavriluță Victor spunându-i următoarele - fii atent că eu te-am pus aici>”, susține Ghergheșanu în acordul de recunoaștere a vinovăției.
Harabagiu i-ar fi spus direct acestuia: „
Vezi că eu l-am dat afară pe arhitectul șef”, dar a făcut referire și la alți funcționari de la Urbanism cărora le-au fost modificate raporturile de muncă pentru că au refuzat să încalce legea.

Blocul avea 9 niveluri în loc de 3 și era gata din 2014. Timp de 4 ani a fost lăsat fără intabulare pentru că era construit ilegal și apăruseră articole în presă. În 2018, Chirica și Harabagiu nu s-au putut abține să nu marșeze la potul propus, tentația financiară fiind prea mare. Afacerea ar fi fost închisă și îngropată și în ziua de azi dacă REPORTER DE IAȘI nu afla de intabulare în ianuarie 2021

Îl discreditează pe omul care le-a executat ordinele

Procurorii au remarcat în dosar cum primarul Mihai Chirica și fostul viceprimar Gabriel Harabagiu îl discreditează pe Ghergheșanu, spunând că acesta le poartă dușmănie pentru că l-au înlocuit din funcția de șef de birou, în 2019, cu diminuarea salariului. Chirica a precizat că decizia a fost luată după incidente legate de consum de alcoool produse de Ghergheșanu.
Cei doi au mers atât de departe încât în iunie 2022 au depus la DNA o înregistrare video cu Gabriel Gheorgheșanu în stare de ebrietate, precizând că acesta nu poate fi de încredere.
În Dosarul Flux au fost inculpați Gabriel Harabagiu, Mihai Chirica, Anca Nora Brândușescu, Victor Gavriluță, Gabriel Ghergheșanu, Mariana Popa (OCPI), Tudor Cheșscu și Flux SRL pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual.

Article image
Inspectorul din Primărie devine practic primul condamnat în seria de dosare de corupție deschise de DIICOT și DNA la Primărie Gabriel Ghergheșanu avea calitatea de martor, dar a fost inculpat la denunțul primarului Mihai Chirica Falsificarea edificării la blocul fără autorizație construit de patronul Flux SRL a fost dezvăluită, în ianuarie 2022, de REPORTER DE IAȘI, iar imediat DNA s-a autosesizat Miza afacerii: 6 milioa...
Autor Cezar Moraru Anchete 10 Mai 2023

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31