fbpx
 
Decizie fără precedent a instanţei: daune pentru întârzierea punerii în posesie. Umilit timp de peste 10 ani de Primărie, Cadastru, Prefectură şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar, un ieşean a primit despăgubiri de 20.000 de lei în instanţă. Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În luna mai, ieşeanul Iulian Popescu a câştigat la Curtea de Apel Iaşi 20.000 de lei despăgubiri pentru că instituţiile din Iaşi i-au tergiversat mai mult de 10 ani emiterea unui titlu de proprietate pentru un teren de 2,3 hectare. Avocatul său susţine că este importantă această despăgubire, pentru ca nici un alt român să nu mai fie umilit de o instituţie care refuză să-şi facă treaba.

Un proiect al Ministerul Justiţiei, privind posibilitatea despăgubirii băneşti a foştilor deţinuţi care şi-au executat pedeapsa în condiţii improprii, le-a dat deja idei unora dintre aceştia. Un ieşean care a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani solicită 8 euro pe zi daune pentru 444 de zile petrecute după gratii.

Nici n-a fost adoptat încă proiectul de lege al Ministerului Justiţiei care vizează acordarea unor despăgubiri între 5 şi 8 euro pe zi foştilor deţinuţi care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare şi nu au profitat de legea recursului compensatoriu, că unii dintre posibilii „beneficiari” se şi îmbulzesc să dea lovitura. 

Proces cu cântec pe rolul uneia dintre instanţele din Iaşi: zbor anulat către „parte din viaţa mea”. O companie aeriană a fost chemată la bară de un medic, după ce acesta a ratat un concert al formaţiei Aerosmith. Peste 200.000 de euro despăgubiri cere tânărul de la Ryanair pentru că un zbor spre Berlin a fost anulat.

Pentru că nu a mai ajuns la ultimul concert din carieră al trupei Aerosmith din Berlin, din mai 2017, Adrian Darie a cerut despăgubiri în instanţă. Ieşeanul a solicitat 650 de euro daune materiale şi 200.000 de euro daune morale de la Compania Aeriană Ryanair DAC.

Doi ani de conflicte între doi vecini din cauza unui incident de dai în mintea copiilor. Despăgubiri în instanţă pentru avariile produse unei maşini de o bicicletă. Judecătorii au decis ca mama unei fetiţe să plătească unui vecin 1.000 de lei. Fata a sprijinit vehiculul pe două roţi de o maşină, zgâriind caroseria. Tribunalul Iaşi urmează să ia decizia definitivă în acest caz.

Neînţelegerile dintre cei doi vecini datează de peste doi ani şi s-au lăsat atât cu o plângere penală, cât şi cu un proces de daune în instanţă.

O încurcătură birocratică de proporţii la instituţia care a despăgubit în fals reţele politicieni-latifundiari. O ieşeancă a aflat cu stupoare că trebuie să restituie Statului aproape 200.000 de lei. Banii au fost primiţi de tatăl său drept despăgubiri pentru bunurile abandonate de părinţii acestuia în Basarabia. După 10 ani însă, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a constatat că daunele nu ar fi trebuit acordate şi s-a îndreptat împotriva moştenitorilor.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a constatat după 10 ani că o familie de români, care şi-a abandonat bunurile în Basarabia în urmă cu 80 de ani, nu ar fi trebuit să primească despăgubiri. Cum aceştia au decedat, instituţia s-a îndreptat împotriva moştenitorilor. Astfel, ANRP a dat-o în judecată pe Ana Maria Filioreanu, un medic stomatolog din Iaşi, şi i-a cerut să returneze suma de 198.907 de lei actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 16 noiembrie 2007 şi până la data plăţii efective.

Pagina 8 din 14

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31