fbpx
 
Fostul ambasador al Vaticanului în Franța, episcopul italian Luigi Ventura, va fi judecat pentru „agresiune sexuală” la Paris pe 10 noiembrie, potrivit AFP.

Un medic din Iași infectat cu noul tip de coronavirus a dat în judecată Ministerul Sănătăţii, Spitalul de Boli Infecțioase, Direcția de Sănătate Publică, dar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pe motiv că a fost internat cu forța. Asta după ce a apelat de bunăvoie la Serviciul de Ambulanță pentru a fi transportat la spital în momentul în care a primit confirmarea că este pozitiv. Judecătorii au decis însă că cererea de externare de urgenţă nu se justifică.

Doi tineri din judeţul Bistriţa-Năsăud, care în urmă cu doi ani au intrat în casa unui elveţian, asupra căruia au exercitat acte de violenţă ce au condus la decesul victimei, şi de unde au furat bani şi bunuri, au fost trimişi în judecată de către procurorii bistriţeni şi vor fi judecaţi în ţară pentru faptele lor, transmite Agerpres.

Gheorghe Bălăşoiu în vârstă de 73 de ani este pensionarul cu cea mai mare pensie specială din România. Fost procuror şi şef de penitenciar, bărbatul încasează lunar 66.701 lei.

Contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea la Tribunalul București, care avea termen de judecată miercuri, a fost amânată pentru data de 18 februarie, pentru că avocatul fostului lider al PSD nu s-a putut prezenta la instanță, având probleme medicale, transmite Mediafax.

Portalul pentru adulți „Pornhub” a fost dat în judecată pentru că nu oferă subtitrare.

Adrian Năstase a anunţat joi seară că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta i-a retras decoraţia. Fostul premier a afirmat că a făcut deja o plângere prealabilă împotriva preşedintelui şi a catalogat „meschin” gestul de a retrage decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale.

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

După 4 ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, începe judecata în acest dosar. Fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, la fel și administratorul firmei care nu a semnalizat așa cum cere legea lucrările din carosabil.

Țeapă de zile mari luată edilul din Târgu Frumos. Ionel Vatamanu i-a dat cardul personal unui IT-ist pe nume Ștefan Cârcu pentru a face o plată de pe calculatorul acestuia, a tastat chiar el parola, dar aparatul era setat pe opțiunea keepsave, de memorare a datelor. Ulterior, Cârcu a făcut 105 plăți din contul lui Vatamanu, păgubindu-l de 22.000 de lei. Primarul s-a prins, în final, la sesizarea băncii și Cârcu a fost condamnat penal.

Pagina 7 din 16

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31