fbpx
 
„Clanul Kotor" a fost destructurat de Europol. Gruparea din care făceau parte și români a comis 60 de crime în Europa

„Clanul Kotor" a fost destructurat de Europol. Gruparea din care făceau parte și români a comis 60 de crime în Europa


O organizaţie criminală acuzată de comiterea a 60 de crime în Europa în ultimii zece ani a fost destructurată datorită unei cooperări a forţelor de poliţie la nivel internaţional, declanşată ca urmare a unei serii de crime comise în Grecia.

Peste 39 de persoane, majoritatea din Serbia şi Muntenegru, dar şi din Albania şi România, au fost identificate sub suspiciunea de participare la o organizaţie criminală, conform documentelor judecătoreşti. Dintre acestea, 17 se află în închisoare în Serbia, Muntenegru şi Turcia, a anunţat vineri poliţia elenă, relatează Reuters.

„Clanul Kotor", înfiinţat în 2010 în Muntenegru şi implicat în traficul de droguri la nivel internaţional, s-a împărţit în două grupuri rivale, Kavac şi Skaljari, în 2014, după o dispută cu privire la o operaţiune de trafic de droguri eşuată în Spania.

„Războiul dintre cele două grupuri a condus la cel puţin 60 de crime în toată Europa", a declarat şeful poliţiei din Atena, Fotios Douitsis.

Patru membri, din Serbia şi Muntenegru, au sosit în Grecia în 2019 în căutarea unei ascunzători. Ei au fost ucişi un an mai târziu de membri ai grupării rivale, a spus poliţia elenă.

Grecia a cerut atunci ajutor din partea Serbiei şi a Europol, iar acesta din urmă a descoperit că membrii organizaţiei foloseau o aplicaţie pentru a trimite mesaje criptate care apoi se distrugeau automat.

Europol şi poliţia din Franţa, Olanda şi Belgia au organizat o operaţiune pentru a avea acces la aplicaţie şi au găsit acolo dovezi legate de crimele din Grecia.

Şeful poliţiei din Atena a salutat cooperarea şi schimbul de informaţii între forţele de poliţie europene, evidenţiind ajutorul esenţial acordat de Serbia în această operaţiune.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31