fbpx
 
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere pentru şase unităţi din municipiul Motru, în urma unor controale efectuate în localitate fiind aplicate şi 24 de amenzi în valoare de 195.000 de lei.

Un bărbat din Ploiești a vrut să achiziționeze un iPhone 13 Pro Max la reducere de la un magazin cunoscut de electrocasnice, la începutul lunii octombrie. Angajații nu au vrut să-i vândă telefonul, iar magazinul a fost sancționat de comisarii ANPC.

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Brașov se confruntă cu o reclamație mai puțin obișnuită. O familie care a făcut o pomană pentru un apropiat decedat, s-a trezit că mormântul răposatului a dispărut.

Modalitate de colaborare cu o mare firmă din România: îi dai degetul şi-ţi ia mâna. Ieşeanul Daniel Hristea s-a fript de mai multe ori în relaţia cu operatorul de telefonie Telekom. Cel mai recent, a cerut prelungirea contractului pe un an şi s-a trezit în acte cu doi. Abonamentul era de 6 euro, Telekom i-a trecut 6,60 euro după ce i-a inclus un antivirus pe care nu l-a solicitat. Hristea aşteaptă ca Protecţia Consumatorului să-i facă dreptate.

Un ieşean acuză faptul că a fost păcălit de o mare firmă de telecomunicaţii. Daniel Hristea era un client fidel al firmei Telekom şi, după ce s-a hotărât să-şi prelungească abonamentul de telefonie mobilă, a ajuns să regrete amarnic această decizie. Pe lângă faptul că acest contract a fost prelungit pe doi ani şi nu un an, aşa cum a solicitat el, Hristea s-a pricopsit şi cu o extraopţiune pe care nu şi-a dorit-o şi nici măcar nu o poate folosi.

Cornuri expirate şi pline de mucegai au primit copiii de la o grădiniţă din Buhuşi, care aparţine de o şcoală. Totul a ieşit la iveală după ce o mamă revoltată a postat pe Facebook o poză cu un corn mucegăit.

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului are parte uneori și de plângeri mai puțin obișnuite. Este și cazul direcției din Bacău, unde o femeie a reclamat că o vânzătoare de la un magazin din Moinești „le face ochi dulci bărbaților” și că printre „victimele” ei s-ar fi numărat și soțul femeii.

Ziua şi „controlul” în magazine şi farmacii din Bucureşti. Este metoda după care acţionau 3 bărbaţi şi 3 femei, care se dădeau drept inspectori de la Protecţia Consumatorului şi făceau verificări, deşi nu aveau niciun drept.

Cofetăria Silvian din municipiul Constanţa a fost închisă temporar, marţi, de către comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce au fost găsite mai multe produse expirate

Printre produsele expirate sunt coloranţi ieşiţi din termenul de garanţie de 16 ani, iar prăjiturile conţineau E-uri necomunicate consumatorului, urmând să fie făcută propunere de suspendare a activităţii unităţii de până la şase luni la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor.

O femeie din Botoșani a avut o mare și neplăcută surpriză când a preparat niște cârnați cumpărați de la un supermarket din Botoșani.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31