fbpx
 
Două femei din Constanța sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce s-au dus la spital, pentru a se interna, cu taxiul.

Şapte cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon" Focşani au fost testate pozitiv pentru COVID-19, iar una dintre secţiile unităţii medicale a fost închisă, în urma infectării personalului, a declarat, joi, directorul Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, Cătălin Graur. Managerul instituției a fost și el depistat pozitiv. Prefectura Vrancea cere preluarea de către Armată a conducerii spitalului.

Mai mulți pacienți internați cu COVID-19 la Secția de Dermatologie a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava s-au revoltat, nemulțumiți de cum sunt tratați, iar o femeie chiar a amenințat că ar putea să-și dea foc.

Un consilier local PNL din Câmpulung Moldovenesc este cercetat penal după ce a publicat pe Facebook lista cadrelor medicale infectate cu Covid-19 din spitalul orășenesc.

Cinci cadre medicale de la Institutul „Matei Balş" sunt infectate cu noul coronavirus, a declarat joi, pentru Agerpres, managerul unităţii medicale, Adrian Streinu-Cercel.

Un număr de 357 de cadre medicale din România sunt infectate cu noul coronavirus, informează miercuri Grupul de Comunicare Strategică.

Procurorii din Baia Mare cercetează cazul femeii infectate cu noul coronavirus, după ce aceasta a fost plimbată între trei spitale, iar apoi a ajuns la Cluj. Pacienta a intrat în contact cu mai mulți medici și asistente și a mințit de 3 ori cu privire la o călătorie în străinătate. Pacienta deține o firmă distribuitoare de echipamente medicale.

Şapte cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, informează unitatea medicală, într-un comunicat transmis marţi seara Agerpres.

Un număr de 181 de cadre medicale din judeţ infectate cu noul coronavirus au fost raportate, luni, Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), ceea ce reprezintă peste 60% din numărul total de astfel de cazuri înregistrat la nivel naţional, informează un comunicat de presă transmis de Prefectura Suceava.

Un număr de 92 de cazuri de infecţii cu SARS CoV 2 la personalul medical au fost confirmate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a anunţat, marţi, pe pagina de Facebook, Federaţia SANITAS din România.

Pagina 3 din 4