fbpx
 
Noul prefect al Iașului a intrat în pâine. Hotărârea de numire în funcție a lui Marian Șerbescu a fost publicată astăzi, în Monitorul Oficial.

 


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru revocarea din funcţia de vicepriministru şi ministru al Mediului a lui Daniel Constantin şi numirea Grațielei-Leocadia Gavrilescu în locul acestuia.

 


Serviciul Român de Informaţii (SRI) are un nou director prim- adjunct, Răzvan Ionescu, general de brigadă, cu o activitate de peste 20 de ani în cadrul SRI, specialist în Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorism. Numirea vine după demisia lui Florian Coldea. Propunerea lui Răzvan Ionescu a fost trimisă preşedintelui Klaus Iohannis care a semnat deja decretul de numire. Potrivit SRI, urmează ca Ionescu să îşi preia atribuţiile începând de vineri, 24 martie.

 

SRI a trimis un comunicat de presă în care precizează că preşedintele Klaus Iohannis a semnat numirea în funcţie:

 


Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş va prelua, începând de astăzi, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. Ea a ocupat anul trecut, pentru câteva luni, şi funcţia de inspector şcolar general adjunct.

 


Premierul Sorin Grindeanu l-a numit la şef la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe Bogdan Nicolae Stan, fost şef al Direcţiei de Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

 

Numirea intervine în urma demisiei lui Dragoş Doroş, fostul şef al ANAF, care a renunţat la funcţie joi seară, după ce premierul anunţase că va face o evaluare a activităţii Fiscului.

 


Administraţia Prezidenţială ia poziţie în ultimul scandal din Educaţie privind numirea directorilor. Se cere o situaţie a celor care au fost numiţi prin derogare.

 


Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Pavel Năstase, să abroge nota prin care comunică inspectoratelor școlare faptul că pot numi în funcții de directori de școli și persoane care nu au promovat sau nu au participat la concursul de validare/promovare în aceste funcții organizat la sfârșitul anului trecut.

 


Premierul Sorin Grindeanu l-a demis pe Marcel Miclău de la șefia Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și a readus-o în loc pe Cristiana Barbu, mama fostului deputat PSD Cătălina Ștefănescu, cea care a mai ocupat această poziție în vremea Guvernării Ponta.

 


Fostul ministru Liviu Pop a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial, potrivit News.ro.

 


Mihai Busuioc este noul secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, conform unei decizii a premierului Sorin Grindeanu.

 


Pagina 9 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31