fbpx
 
Deputatul liberal Mugurel Cozmanciuc, achitat recent într-un dosar de corupție, este ultimul parlamentar român rămas doctorand la școala doctorală a Academiei Naționale de Informație, structura de învățământ a SRI.

În urma întâlnirii din data de 4 martie 2019 a grupului de lucru de la Școala Doctorală Europeană coordonată de Colegiul European de Securitate și Apărare, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost admisă ca membru. Astfel, cadrele didactice ale Politehnicii ieșene vor face parte din echipe complexe ce vor oferi un program suplimentar de training specializat, pe lângă activitatea desfășurată de doctoranzi la universitățile din țara din care provin, și va oferi sprijin pentru teze inter și pluridisciplinare.

TUIASI va sprijini desfășurarea activității acestei instituții cu formatori pe cinci domenii, cu mai multe subcategorii, de la noile tehnologii, securitate, tehnologia informației, calculatoare, infrastructură, personal și logistică de apărare, industria și capacitățile de apărare, guvernare, management, economie și finanțe din domeniul apărării etc.

„Apartenența noastră la acest organism confirmă abordarea noastră actuală, din punct de vedere academic, a problemelor acute care privesc securitatea cibernetică, securitatea socială sub toate aspectele, prevenirea conflictelor și asigurarea unui management, pe diferite niveluri, care să evite crizele sociale. Această abordare nouă se regăsește în programele de masterat, programele postuniversitare și în programele doctorale, realizate în majoritatea lor în parteneriat cu organisme specializate în aceste direcții. În acest mod, vom extinde aria cooperării și la nivel european și sunt convins că aportul Politehnicii ieșene va fi unul consistent și va fi apreciat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul instituției de învățământ superior.

Puteți citi la acest link scrisoarea transmisă de dr. Sylvian Paile-Caivo, președintele grupului de lucru al Școlii Doctorale Europene coordonată de către Colegiul European de Securitate și Apărare, transmisă rectorului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Primarii din urmă ai Iașului, dificultăți mari la doctorate. Nichita, definitiv fără acest titlu. Situație ingrată pentru primarul Iașului: în 2013 a fost exmatriculat de la studiile doctorale. A dat din nou examen de admitere în 2014, plătește taxă și are de gând să obțină titlul anul viitor. Ar fi unul dintre doctoranzii de cursă lungă de la Politehnică: 12 ani.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, se chinuie de 11 ani să obțină titlul de doctor. Exmatriculat în 2013 de la studiile doctorale, acesta s-a reînscris și își va susține teza anul viitor, după cum susține îndrumătorul său. Cazul lui Chirica este unul extrem de rar, puțini studenți fiind exmatriculați și apoi optând să se reînscrie. Rectorul Dan Cașcaval susține că totul a fost legal, deși recunoaște că nu are amănunte despre situația școlară a lui Chirica, pe care îl privește doar ca primar.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31