fbpx
 
Profesorul condamnat pentru pornografie infantilă vrea din nou la catedră, tot la „Băncilă”

Profesorul condamnat pentru pornografie infantilă vrea din nou la catedră, tot la „Băncilă”


Cerea poze nud de la fetițe având sub 13 ani și promitea bani, folosind un cont de Facebook fals

A semnat acord de recunoaștere cu DIICOT, iar judecătorul nu i-a dat interdicție să mai predea

Andrei Parascan cere reintegrarea tot la Liceul de Artă din Iași, stupefiind conducerea școlii și Inspectoratul

Săptămâna trecută, profesorul Silviu Andrei Parascan a dat în judecată Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Inspectoratul Școlar Județean Iași pentru a le obliga să-l reprimească la catedră.

În aprilie 2021, Parascan a fost condamnat definitiv la un an și 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru tentativă la pornografie infantilă după ce, folosind un cont fals de Facebook, a cerut poze nud de la mai multe fetițe. Drept urmare, a fost concediat.

Invocând sentința instanței, prin care nu a primit interdicția de a fi profesor, precum și promisiunea că s-a îndreptat, Parascan dorește să fie reangajat pentru a le preda copiilor Istoria Artei.

Silviu Andrei Parascan este și pictor, iar în acest an și-a susținut doctoratul (Sursa foto: Facebook)

Decizia instanței

Pe 27 aprilie 2021, printr-un acord de recunoaștere a vinovăției parafat de Tribunalul Târgu Mureș, Parascan (33 de ani) a fost condamnat definitiv la un an și 10 luni de închisoare, cu suspendare, și termen de încercare de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la pornografie infantilă.

De asemenea, Parascan a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția Fond Locativ sau Direcția Exploatare Patrimoniu.

Judecătorul a mai dispus măsuri de supraveghere în cazul său, cum ar fi să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, i s-a impus să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Faptele de care a fost acuzat

În cadrul anchetei de aproape un an care a dus la această condamnare s-a stabilit că Parascan folosise conturi de Facebook în care se prezenta drept fată și solicita unor minore cu care intra în contact poze nud ale acestora.

Cercetarea penală a început după o sesizare primită pe email din partea unei mame dintr-un sat din Mureș care povestea că fiica ei minoră „a fost contactată de către o persoană necunoscută, prin intermediul reţelei de socializare Facebook-Messenger, care i-ar fi solicitat acesteia fotografii în ipostaze nud”. În final, conform procurorilor, fetița a trimis „câteva fotografii în care pozează nud”. 

Pe măsură ce investigația a continuat, s-a descoperit că de pe contul respectiv, aparținând lui Parascan, au fost contactate „mai multe persoane minore, în scopul primirii de la acestea, materiale foto/video în care să pozeze în ipostaze sexuale explicite. (…) În vederea încurajării acestor minori pentru a proceda conform indicaţiilor lui, le trimitea şi el poze similare cu materiale pornografice, uneori unor minori cu vârste de sub 13 ani. De asemenea, în aceiaşi perioadă de timp, suspectul a deţinut materiale pornografice cu minori, pe care şi le-a procurat tot din mediul online.” (fragment din decizia de condamnare)

Motivația: dorea „a studia dezvoltarea umană în devenire”

După percheziția informatică a laptopului său, au mai fost descoperite cazurile unei fetițe din Șomcuta Mare care apărea în două filmări în „care era îndemnată a-și arăta zonele intime” și al altei minore căreia Parascan „i-a solicitat și fotografii în care să apară fără lenjerie intimă, dar ea a refuzat și i-a trimis doar fotografii în care apărea cu lenjerie. Cu ocazia unui alt apel video, (…) i-a solicitat a-i arăta corpul, propunere acceptată de către ea.”

Uneia dintre cele două fete bărbatul „i-a cerut o fotografie în care să fie prezentată complet dezbrăcată, iar în schimbul unei asemenea fotografii i-a promis suma de 250 de euro. Întrucât s-a speriat de solicitarea persoanei (…) despre care credea că este o persoană de sex feminin, i-a dat acesteia block pe aplicație și nu a mai purtat nici o conversație cu aceasta”.

La audieri, Parascan a recunoscut faptele, dar a invocat faptul că, „fiind artist de profesie, dorind a descoperi din punct de vedere artistic o altă formă de artă, în concret dorind a studia dezvoltarea umană în devenire, a înclinat spre comiterea faptelor imputate. Astfel, a încercat a cunoaşte fete minore, cu vârste fragede, în scopul de a le studia vizual părţile anatomice, respectiv zonele intime ale acestora, toate acestea încercând a le corela cu ansamblul corpului lor”.

Ofensiva lui Parascan

La puțin timp după condamnare, în mai 2021, cazul lui Parascan a fost dezvăluit de presa centrală. Pe fondul impactului media al subiectului, el a depus la secretariatul Colegiului „Octav Băncilă”, unde era profesor titular la disciplina Istoria Artei, o cerere de suspendare a contractului de muncă.

Anterior, Inspectoratul Școlar trimisese o echipă la colegiu pentru a gestiona situația, informând, apoi, că Parascan avea contract pe perioadă determinată, până la 31 august 2021, ceea ce făcea puțin probabil să mai predea la această unitate de învățământ.

Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” (Sursa: Facebook)

În octombrie 2022, însă, surpriză: Parascan a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul de Artă pentru a le obliga să îl reîncadreze pe post.

Într-o discuție cu REPORTER, el a afirmat că avea un contract pe perioadă nedeterminată la „Octav Băncilă”, întrerupt în anul școlar 2021/2022, la cererea sa, pentru a-și termina lucrarea de doctorat – susținută, în final, în aprilie 2022.

Parascan mai susține că, în vara acestui an, atunci când a revenit la școală pentru a pune la punct detaliile pentru anul școlar 2022/2023, a fost informat că, din data de 1 septembrie 2022, i s-a desfăcut contractul de muncă. „În plus, au scos postul la concurs fără să mă anunțe, ceea ce este ilegal. La justificarea concedierii au scris «Motive personale»”, a declarat Parascan.

El a adăugat că în decizia judecătorească nu există vreo interdicție de a preda și are speranța că va câștiga procesul.

Inspectorul general: „Am apărat interesul superior al copiilor”

Întrebat de REPORTER cum se vor putea asigura părinții de faptul că minorii din preajma sa vor fi în siguranță dacă se va întoarce la catedră, Parascan a afirmat: „Am căutat inspirație în locul greșit. Profesional, însă, am luat 10 la titularizare, 10 la definitivat, mi-am dovedit perfomanța didactică. Îi asigur pe părinți că performanța laturii profesonale va fi dublată în viitor”. El a mai spus că, după apariția informațiilor despre proces, a primit „mesaje frumoase” de la copiii din școală.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar, profesor Luciana Antoci, are o părere total opusă despre situația lui Parascan: „Noi am procedat corect și legal. Am apărat interesul superior al copiilor. Este dreptul lui să se adreseze instanței”.

Directorul Colegiului, Irina Petronela Florian, nu a răspuns apelurilor REPORTER.

Article image
Fostul director al Spitalului de Copii divorțase în urmă cu trei ani. Pe Alexandra Leonte a cunoscut-o cu doi ani și jumătate în urmă.  Nuntă în lumea medicală a Iașului. Medicul Valentin Munteanu, de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ se căsătorește civil cu Ioana Alexandra Leonte, și ea tot medic, la Institutul Regional de Oncologie. Fostul director al Spitalului de Copii, în vârstă de 57 de ani, se află la a doua căsători...
Autor Cristi Zavastin Reportaje 02 Februarie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31