fbpx
Portokal
Iulian Nechifor a plecat joi de acasă și în aceeași zi părinții au anunțat poliția și a fost dat dispărut. Din păcate, tânărul student a fost găsit după trei zile de căutări, fără viață, scrie Ziarul de Iași.

Un student din anul I din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a decedat înainte de un  examen online. Universitatea transmite condoleanţe familiei.

Un tânăr de numai 20 de ani, student la UMF Iași, a pierdut lupta cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de Societatea Studenților Mediciniști Iași.

Tânărul de 20 de ani, din Iași, găsit înecat duminică în Stațiunea Olimp era student la FEEA, membru activ în cadrul Ligii Studenților Economiști. Părinții săi sunt doi cunoscuți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Un tânăr care s-a autoproclamat a fi Diavolul a abuzat sexual mai mulți minori, cărora le spunea că astfel vor căpăta puteri supranaturale. În cadrul unor ritualuri satanice, acesta îi obliga să mănânce și ceea ce părea a fi carne de om.

Reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iaşi au anunţat, miercuri, că au demarat o anchetă internă şi intenţionează să exmatriculeze un student care a ameninţat cu moartea un cadru didactic, prin intermediul unei filmări devenite virale.

Un sirian stabilit în România, student în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București, a fost declarat, zilele trecute, indezirabil, fiind suspectat de legături cu gruparea teroristă ISIS, iar judecătorii de la Curtea de Apel București au decis imediat expulzarea, anunţă spynews.ro.

Silvian-Emanuel Man, student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC), cunoscut pentru criticile sale vehemente la adresa rectorului Tudorel Toader, s-a înscris în competiţia pentru funcţia de rector al instituţiei, candidatura sa fiind însă respinsă de Biroul Electoral, scrie „Adevărul”.  

Un tânăr de 24 ani, din Bacău, care studiază în China, s-a prezentat, luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean şi le-a spus medicilor că prezintă mai multe simptome asociate infectării cu coronavirus, el fiind transferat la Bucureşti în cursul acestei zile pentru efectuarea testelor.

Filarmonica de Stat ”Transilvania” din Cluj susține că muzicienii săi nu au călătorit în China în cadrul unui turneu și infirmă știrea că ar fi posibili purtători ai coronavirusului.

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top