fbpx
 
Emisiunile de profil de la televiziunile naţionale au creat un trend printre ieşenii preocupaţi de grastronomie. Bogdan Puiu a avut surpriza să constate că în Iaşi există foarte mult interes pentru cursuri de gătit. Copii, părinţi, firme, ba chiar şi fotbaliştii de la echipa de Liga I au venit la atelierele sale, ceea ce i-a transformat afacerea dintr-una de week-end în una zilnică. Antreprenorul imprimă şi o latură socială cursurilor, gătind pentru săraci.

Are 27 de ani şi din toamna anului trecut a iniţiat o afacere unică în Iaşi. Bogdan Puiu este artizanul „Soft&Grace“, un atelier unde cei interesaţi pot să vină să înveţe să gătească.

26 septembrie 2016: prima zi când opinia publică a aflat de intenţiile lui Cosette Chichirău de a candida pe listele USR, via Partidul Pentru Iaşi. În două luni şi jumătate, ieşeanca a făcut turul televiziunilor, fără, însă, să vorbească prea mult despre viaţa ei. Cosette este atentă cu trecutul ei: în timpul campaniei pentru Camera Deputaţilor a şters de pe vechiul cont de Facebook fotografiile din perioada americană. REPORTER DE IAŞI prezintă, în exclusivitate, detalii necunoscute din viaţa dusă în America de Cosette. E o poveste de succes, Cosette pornind de jos. Cu muncă grea şi multe nopţi nedormite, femeia din Iaşi a ajuns bogată, dar a simţit că vrea altceva şi a revenit acasă, să schimbe România.

Proaspăt aleasă deputat de Iaşi, Cosette Chichirău povesteşte în exclusivitate pentru REPORTER DE IAŞI cum a trăit Revoluţia, cum a fost în Statele Unite ale Americii şi ce a determinat-o să revină în ţară, deşi avea suficienţi bani să trăiască liniştită peste ocean.

E un haos total în reparațiile la școli, pentru care Primăria a prevăzut un buget generos de 12 milioane de lei, în 2016. Contractele ajung numai la firmele de casă ale șefilor din Primărie, iar lucrările nu sunt duse la capăt . Marius Benchea era în faliment, cu vila scoasă la vânzare, când și-a înființat Total Refit, firmă care în 2015 și 2016 a lucrat exclusiv pentru școli. Toate contractele date pachet prin încredințări directe. Benchea și-a deschis firma în noiembrie 2014 și brusc a dat tunul cu lucrările la școli: n-are angajați dar s-a umplut de bani. 1,15 milioane de lei doar prin încredințări directe. La școli nu s-a lucrat aproape nimic. Pe ce se duc banii? La afacerile câștigate de Paula Vornicu și Constantin Neculau nu se lucrează aproape deloc. Firmele figurează cu câte 1 angajat dar obțin contracte de milioane de lei. Cerem un control la sânge în toate contractele de la școli și grădinițe.

Nedo este numele unei firme care a avut în trecut contracte cu statul, livrând mobilier. Mobilierul era pasat între firme ale unor prieteni și, cu preț umflat, ajungea la la instituții. Firma l-a avut ca acționar pe Gheorghe Nichita, care în 2004 a vândut pachetul său partenerilor de afaceri. Printre ei, Mihai Benchea, care mai deținea alte firme, printre care Nedo Junior și Nautilus Company.

De fiecare dată când sunt contactată în vederea medierii, constat că nimic nu este întâmplător. Fiecare persoană care vine la mine în birou reprezintă un tipar individual, numai nevoia este comună: nevoia de exprimare, de comunicare și de soluționare.

Indiferent dacă în procesul de mediere sunt implicate două sau șase părți, de fiecare dată, fiecare parte deține adevărul său. Pentru că în procesul de mediere, rolul mediatorului nu este de a face dreptate, ci de a ajuta părțile să găseasca adevărul, și implicit soluțiile corecte la problemele cu care se confruntă.

Un oligarh rus născut în Republica Moldova a câştigat 129 milioane de euro într-un an şi jumătate.

Boris Mint, locul 55 în topul Forbes al miliardarilor ruşi cu o avere de circa 1,4 miliarde euro, a mai câştigat 129 de milioane de euro după ce şi-a vândut participaţia din CA Immo din România rivalului austriac Immofinanz, scrie Pro TV Chişinău. Născut în 1958 în Republica Moldova, la Ribnita, Mint a ocupat până în 2000 poziţii cheie în aparatul guvernamental de la Moscova, apoi a trecut în sectorul privat.

S-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, consumatorii cu venituri mici fiind mult mai numeroși. Soții Șaramet se adresează în primul rând studenților, care n-au bani de haine de la mall. Cele șapte magazine însumează peste 1.000 mp și chiriile sunt exorbitante. Afacerea a explodat pentru că Iașul este încă destul de sărac, dar pretențiile au crescut: oamenii vor haine de firmă, dar să fie ieftine.

Afacerea „outlet” a explodat la Iași în ultimii doi ani. Aproape tot Ștefan cel Mare e plin de magazine cu haine din colecțiile expirate ale unor branduri mai mult sau mai puțin cunoscute. În perimetrul cuprins între Piața Unirii – A. Panu au apărut 20 de magazine cu haine „outlet”, cea mai puternică rețea fiind Cream, cu șapte puncte de lucru deschise.

Mii de bătrâni dependenţi de oxigen din România au fost executaţi silit de Air Liquide Vitalaire, filiala din România a liderului mondial de aparate de aer, reiese dintr-o nouă investigaţie postată pe blogul lui Cătălin Tolontan. Detaliile afacerii au fost dezvăluite de un fost coordonator care, după ce a părăsit compania, s-a decis să vorbească.

Pagina 5 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31