fbpx
 
Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, el având de executat o condamnare de 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani în dosarul de corupţie al lui Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat, el având de executat o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele lui Darius Vâlcov (conform comuniatului, „un bărbat, de 46 de ani”), astfel că a demarat procedura de căutare. Potrivit G4Media, Vâlcov nu mai are domiciliu în România, ci în Italia, unde ar avea în derulare o afacere.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv marţi de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, transmite Agerpres.

Curtea de Apel Bacău a decis marți, definitiv, menținerea condamnării din prima instanță, de 30 de ani de închisoare, pentru bărbatul din Onești care a omorât două persoane în apartamentul din care fusese evacuat. Soția sa a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare.

Șoferul unui microbuz care transporta români din Italia a fost arestat zilele trecute după ce a fost oprit în trafic.

Deputatul fugar din Republica Moldova Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Sentinţa, pronunţată joi de Curtea de Apel, este definitivă şi executorie, transmite presa din Republica Moldova.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ca urmare a prescrierii faptelor, fiind anulată condamnarea de trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu pe care acesta o primise în primă instanţă în dosarul „Cutezătorii".

12 ani de închisoare este condamnarea primită de un bărbat din Covasna care și-a vândut propria fiică de 14 ani pentru o ladă de bere și câteva zeci de lei.

Surse oficiale au precizat pentru Știrile PRO TV că Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, s-a predat autorităților din Italia, unde se ascundea.  

Pagina 11 din 88

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30