fbpx
 
Președintele PSD Iași trage un nou semnal de alarmă cu privire la situația de criză în care se găsește România, mai ales că în câteva zile urmează să înceapă un nou an școlar, iar autoritățile, pare că, din nou, vor fi luate prin surprindere.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în cadrul Alianței de dreapta frizează ridicolul. Nu este posibil ca partidele aflate la guvernare să aibă dispute electorale interne într-o perioadă în care România are nevoie de stabilitate și predictibilitate.

Demersurile privind realizarea Spitalului Regional de la Iași înaintează în ritm de melc. În octombrie 2019, documentația necesară pentru semnarea contractului pentru finanțarea europeană era gata. Am lăsat un proiect la cheie. Ca dovadă, în decembrie 2019, la nici două luni de la preluarea guvernării de către peneliști, contractul a fost semnat. De atunci, a trecut peste 20 de luni, iar spitalul este încă la nivel de formalități. Tot în luna decembrie 2019 a fost demarată și procedura de selectare a proiectantului, dar ne aflăm încă la faza de evaluare a ofertelor. Dacă le ia 2 ani să aleagă un proiectant, cât le va lua să stabilească un constructor?

România are nevoie de mână de lucru calificată pentru a putea implementa în ritm susținut marile proiecte de infrastructură la care s-a angajat. Un calcul al Guvernului arată că necesarul în România este de 160.000 de muncitori în plus față de disponibilul actual! Sunt multe locuri de muncă reale care sunt create în economia noastră și care ar putea genera și un plan de repatriere masivă a conaționalilor noștri.

Agenția Spațială Europeană este o organizație internațională din care fac parte 22 state membre, printre care și România. Aceasta are scopul de a concentra resurse financiare și intelectuale pentru dezvoltarea capacităților spațiale ale Europei. Practic, ESA este calea de acces către spațiu a Europei.

Fostul președinte USR Brașov în prezent senator, Irineu Darău și-a anunțat joi candidatura pentru funcția de președinte USR PLUS. Darău a declarat că dorește să intre în dezbateri reale cu contracandidații săi Dan Barna și Dacian Cioloș iar candidatura sa la șefia USR plus este o mănuȘă aruncată celor doi lideri.

Acum două luni am vizionat un reportaj ce identifica o situație îngrijorătoare cu privire la campania de împădurire „O pădure cât o țară!”, în care cele menționate pe hârtie nu se potriveau cu realitatea din teren.

Recunoscută de multe ori drept compania de transport second hand, în special când vorbim despre flota de tramvaie, această firmă subordonată primăriei Iași este un loc propice pentru directori plătiți regește, cu declarații de avere incomplete, care includ doar salariul lunar net de peste 16.000 de lei pe lună pentru Cristian Stoica, în calitate de director general. A doua componentă a veniturilor este dată de suma încasată sub formă de bonus anual de performanță, valoare care nu este inclusă în documentele oficiale.  Acestea sunt cifrele pentru anul 2020, pentru că deși suntem la jumătatea acestui an, se pare că nimeni din conducerea Companiei de Transport Public din Iași nu a binevoit să își actualizeze declarațiile de avere și de interese la nivelul anului 2021.

Legea 5G a trecut de Plenul Senatului, care este și cameră decizională și urmează să ajungă la Președintele României pentru a fi promulgată.

Senatorul liberal Alina Gorghiu a criticat faptul că există în interiorul partidului membri care lansează mai multe critici decât o face preşedintele PSD.

Pagina 14 din 25

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31