fbpx
 
O creatură marină cu 170 de ochi a fost găsită sub o stâncă din China

O creatură marină cu 170 de ochi a fost găsită sub o stâncă din China


O echipă de oameni de știință din sudul Chinei a făcut recent o excursie la malul mării, în căutarea unor creaturi marine cu un aspect nefamiliar. Ei au reușit să găsească una, sub forma unei noi specii cu aproximativ 170 de ochi.  

Cercetătorii au vizitat țărmul stâncos din Huidong în 2023 pentru a studia viața marină din zona intertidală, potrivit unui studiu publicat la 12 aprilie în revista de specialitate Zoosystematics and Evolution, scrie Miami Herald.

În timp ce se aflau acolo, cercetătorii au găsit trei viermi mici și și-au dat seama că au descoperit o nouă specie: Prosthiostomum huidongense sau viermele plat marin Huidong.

Viermii plați marini Huidong pot ajunge la o lungime de aproximativ o jumătate de centimetru, potrivit studiului. Ei au corpuri de formă ovală, „alungite", cu „capete rotunjite". Fotografiile arată forma generală a corpului viermelui și culoarea rozalie a acestuia.

Foto: Miami Herald

La fel ca și alți viermi plați marini înrudiți, noua specie are atât organe genitale masculine, cât și feminine, se arată în studiu.

Viermii plați marini Huidong au cel puțin 170 de ochi, au precizat cercetătorii. Cei mai mulți dintre aceștia, 140 la număr, sunt dispuși într-o bandă în formă de curcubeu în apropierea părții superioare a capului lor. Restul ochilor, între 30 și 40 dintre ei, sunt grupați într-o „formă de "V" inversat.

O diagramă arată dispunerea ochilor noii specii. Noua specie face parte dintr-un grup de viermi plați marini numiți în mod obișnuit policlad.

Policladii sunt viermi „cu viață liberă", care trăiesc de obicei în mediul marin și sunt „prădători importanți", hrănindu-se cu crustacee, stridii și alte animale marine.

Noua specie a fost identificată după coloritul, dispunerea ochilor, organele genitale și alte caracteristici fizice subtile, se arată în studiu. Analiza ADN a constatat că noua specie avea o divergență genetică de cel puțin 20% față de alte specii înrudite.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31