„Fundaţii care cedează”
Fisurile se observă atât pe faţada clădirii cât şi la interior, încât pot fi observate cu ochiul liber. Una dintre cauze ar fi sistemele de pivniţe de pe vremea domnitorului Vasile Lupu, pivniţe scoase la lumină de către constructori, dar ignorate din punctul de vedere al structurii.
Potrivit unui inginer care a fost implicat în lucrările reabilitare a Palatului Culturii, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, zidurile actualului palat sunt aşezate pe diverse tipuri de fundaţii, care cedează. Mai mult, sub toate podelele Palatului Culturii se găsesc galerii ale vechilor construcţii domneşti şi, în foarte multe dintre încăperile sau pivniţele din subsolul palatului, nu a existat un sistem de ventilaţie, drept pentru care s-a făcut condens şi apoi mucegai, efecte care se încearcă a se acoperi prin improvizaţii.
Două dintre fisurile din Palat care îngrijorează
„Va fi ca un domino”
Potrivit inginerului, la proiectarea actuală nu s-a intervenit deloc la fundaţii. Proiectantul a plecat de la ideea că intervenţia la fundaţii este o problemă delicată şi a recurs la soluţia ancorării turnului palatului, cu grinzi de fier, de clădire. „Dacă se va întâmpla ceva, va fi ca un domino. S-a îngreunat structura pereţilor prin cămăşuire şi partea dinspre strada Palat se afundă. Pe acea parte, toţi pereţii sunt crăpaţi. Acea parte a clădirii s-a lăsat prima dată încă din timpul lucrărilor. S-a făcut planşeul la parter, ca o balie. L-am făcut drept, iar acum se face tot aşa, pentru că terenul se tasează. Din această cauză, între turnul cu ceas şi aripa vestică a palatului au apărut fisurile verticale, ca la Titanic. Efectiv, există riscul să se rupă în două. Palatul este rigidizat la partea superioară, dar gravitaţia nu o pot anula printr-un act administrativ sau printr-un proiect tehnic”, ne-a relatat inginerul.
Mai mult, aproape tot mozaicul de la parter este presărat cu fisuri, iar anul acesta s-a refăcut în întregime şi tencuiala coşului de fum, pentru că se crăpase.
Proiectant: Am avut toate avizele
Există voci care susţin faptul că specialiştii care s-au intersectat cu proiectul s-au declarat stupefiaţi de amatorismul cu care a fost abordat un edificiu atât de complex, însă nu au făcut nimic în plus.
„Proiectele de execuţie s-au întocmit în conformitate cu expertizele realizate pentru soluţiile de intervenţie. Proiectele au obţinut, ulterior, absolut toate avizele necesare, inclusiv avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Pe perioada lucrărilor, acestea au fost urmărite inclusiv de Inspectorat, prin programul de control. Proiectele de structură au fost identificate şi diagnosticate de experţii tehnici acreditaţi de Ministerul Culturii şi fac parte integrantă din tema de proiectare, fiind soluţionate în totalitate de constructor, în cadrul celor două contracte de execuţie”, este punctul de vedere al proiectantului Impex Romcatel.
„După recepţia lucrărilor, există o perioadă de garanţie de 2 ani, perioadă în care construcţia «se aşază» putând apărea fisuri de finisaj care nu influenţează structura propriu-zisă a construcţiei”, Lăcrămioara Stratulat, manager Complexul Muzeal Naţional Moldova
Manager: Nu e niciun pericol!
Problemele de la structură au făcut ca membri din echipa tehnică, care au supervizat lucrările la palat, să ceară Primăriei să nu mai organizeze concerte şi focuri de artificii în apropiere, lucru care s-a şi întâmplat o perioadă.
Pe de altă parte, reprezentanţii Palatului dau asigurări că fisurile apărute sunt de suprafaţă, nu au nicio legătură cu structura edificiului şi nu pun în pericol patrimoniul, personalul sau clădirea. „După recepţia lucrărilor, există o perioadă de garanţie de 2 ani, perioadă în care construcţia «se aşază» putând apărea fisuri de finisaj care nu influenţează structura propriu-zisă a construcţiei. În prezent, Palatul Culturii este în garanţie, iar constructorul este responsabil de remedierea deficienţelor. Există, în acest sens, un proiect de mentenanţă predat de proiectant, care se referă la urmărirea în timp a construcţiei”, a declarat Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Naţional Moldova.
Valoarea lucrărilor efectuate la Palatul Culturii de către firma Iasicon a atins suma de 134.477.935 lei, cu TVA. Inaugurarea clădirii renovate a a avut loc anul trecut, după aproape opt ani de la demararea lucrărilor.