fbpx
 
Tânără din Suceava, la un pas să moară străpunsă de un fier în cimitir. A fost salvată de un pompier aflat în timpul liber

Tânără din Suceava, la un pas să moară străpunsă de un fier în cimitir. A fost salvată de un pompier aflat în timpul liber


O tânără de 20 de ani, aflată în cimitirul din Vatra Dornei, s-a dezechilibrat şi a căzut peste gărduţul din fier forjat al unui mormânt. O ţepuşă ce i-a străpuns şoldul drept i-a provocat o sângerarea abundentă. Un pompier aflat în timpul liber i-a acordat primul ajutor medical până la sosirea ambulanţei.

 

La un moment dat, pompierul a observat că la o distanţă de câţiva zeci de metri lumea se agita. S-a apropiat și a realizat că oamenii aveau nevoie de ajutor.

 

O tânără, în vârstă de 20 de ani, care mergea prin cimitir şi voia să ajungă la părinţii ei, s-a prins de o cruce pentru a putea păşi peste rama unui mormânt. Însă crucea a cedat şi s-a dezmembrat. Fata şi-a pierdut echilibrul şi a căzut peste un gărduţ din fier forjat. O ţepuşă metalică i-a străpuns şoldul drept, provocându-i o durere cumplită. Sângele curgea peste tot din abundenţă. Fata era într-un real pericol.

 

Foto: plutonierul major Martinian Ţîcşa (Foto: ISU Suceava)

 

Tânărul salvator, plutonierul major Martinian Ţîcşa, a acţionat imediat. A presat cu putere pe rana adâncă şi a oprit pentru moment scurgerea sângelui. În acelaşi timp, a liniştit-o pe fată, care agoniza de durere. A ţinut presată rana şi a controlat situaţia până când fata a fost urcată în ambulanţa sosită ulterior la faţa locului, scrie „Adevărul”.

 

Echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean a transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe Vatra Dornei, iar apoi tânăra a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Suceava.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31