Farfuriile au fost utilizate pentru câteva zile și nu e clar cum au ajuns în spitalul condus de medicul Adrian Streinu Cercel. Managerul Streinu Cercel nu a răspuns apelului și mesajului reporterului G4Media.ro până la ora publicării articolului.
Ninel Peia este numele unui fost parlamentar PSD de Ilfov, exclus din partid la cererea lui Liviu Dragnea după mai multe poziții anti-vaccin ale acestuia.
Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș, face parte din conducerea instituției spitalicești din anii 90. Timp de trei ani a fost și secretar de stat în Ministerul Sănătății și este considerat unul dintre cei mai influenți oameni din sistemul medical.
O investigație Rise Project din 2018 a dezvăluit modul în care o firmă offshore înființată de Streinu Cercel s-a interpus pe circuitul unor fonduri de la guvernul norvegian destinate testăriii gratuite a românilor pentru hepatită și HIV.
În 2015, Agenţia Naţională de Integritate a anunțat că Adrian Streinu-Cercel s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că a fost simultan manager al Institutului Matei Balș, secretar ştiinţific al Senatului Universității de Medicină, precum şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Streinu Cercel este și profesor universitar și membru al Senatului la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București.