fbpx
 
Deputatul USR de Gorj Radu Miruţă acuză, vineri, o tentativă de muşamalizare a unui accident de muncă la CE Oltenia. Locomotiva unui tren cu 16 vagoane, pline cu cărbune, a rămas fără frâne, iar mai multe vagoane au deraiat, dar nimeni nu ar avea voie să vorbească despre subiect, sub ameninţarea desfacerii contractului de muncă, scrie G4Media.

Mama ministrului Finanțelor Publice, Dan Vîlceanu, ar fi vizată de dosarul de evaziune fiscală disjuns din dosarul clasat al fiului său, potrivit unor surse judiciare, citate de realitatea.net.

Câteva zeci de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) protestează luni dimineață în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Este vorba, în principal, de salariați de la Cariera minieră Roșia-Rovinari și din Bazinul Minier Motru.

Ministrul Energiei Anton Anton a declarat că luni a avut loc la minister o întâlnire pe tema grevei minerilor, motiv pentru care nu crede că Executivul nu știa despre situația de la Complexul Energetic Oltenia. "Am avut luni o discuție la Ministerul Energiei cu aproape cu toți cu care am discutat și azi. Mi-e greu să spun că Guvernul nu știa", a spus ministrul la Târgu-Jiu, după ce a fost întrebat despre o afirmație a premierului Viorica Dăncilă, care susține că a fost informată abia miercuri despre situația de la CE Oltenia.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31