fbpx
 
Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași a precizat că cele mai importante proiecte ale județului nostru și ale Moldovei se regăsesc în planurile de investiții ale viitorului Guvern.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a înmânat firmei care s-a ocupat de reactualizarea Studiului de fezabilitate pe sectorul montan al A8 nu mai puţin de 27 de pagini cu observaţii. Studiului de fezabilitate pentru care s-a lucrat în ultimii doi ani i s-au găsit o multitudine de deficienţe, scrie „Adevărul”

Vicepreședintele Asociaţiei „Împreună pentru A8", Cătălin Urtoi, a anunțat pe Facebook, că la întâlnirea CNAIR de astăzi s-a hotărât ca Studiul de Fezabilitate la tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț al Autostrăzii A8 să fie predat luni, 9 august. „Pentru prima dată s-a făcut vorbire la acest tronson de emiterea Acordului de Mediu și lansarea caietului de sarcini în luna Decembrie 2021 pentru Proiectare + Execuție. Doamna director general Ioniță l-a atenționat pe proiectantul spaniol că nu mai este loc de întors și că societatea civilă din Moldova este cu ochii pe ei”, spune activistul ieșean pe pagina sa de socializare.

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru cei circa 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni. Contractul de circa 59 de milioane de lei a fost semnat cu Consitrans, iar termenul contractual este de 25 de luni. Ministrul Transporturilor a declarat însă în repetate rânduri că dorește finalizarea unor porțiuni înainte pentru a le scoate la licitația de execuție mai devreme.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunțat, miercuri, trei vești bune pentru autostrăzi. Este vorba despre A0 Nord lot 2, A7 și A8.

Asociațiile care militează pentru realizarea Autostrăzii Iași-Târgu Mureș au mobilizat universitarii, medicii și mediul de afaceri. Inspecțiile pe teren arată că studiul de fezabilitate se derulează greoi și că Guvernul nu ține proiectul în mâini. „Vom muta presiunea la București, vom deschide procese civile”, spun reprezentanții societății civile. Niciun politician n-a venit la întâlnirea ce a adunat câțiva dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Iași

Liderii mișcărilor civice care cer de mai mulți ani realizarea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal și, mai departe, de Occident, au anunțat că au angajat-o pe avocata Sandra Grădinaru pentru a le reprezenta interesele pe lângă instituțiile statului.


Asociațiile care militează pentru realizarea Autostrăzii Iași-Târgu Mureș au mobilizat universitarii, medicii și mediul de afaceri. Inspecțiile pe teren arată că studiul de fezabilitate se derulează greoi și că Guvernul nu ține proiectul în mâini. „Vom muta presiunea la București, vom deschide procese civile”, spun reprezentanții societății civile. Niciun politician n-a venit la întâlnirea ce a adunat câțiva dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Iași

Liderii mișcărilor civice care cer de mai mulți ani realizarea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal și, mai departe, de Occident, au anunțat că au angajat-o pe avocata Sandra Grădinaru pentru a le reprezenta interesele pe lângă instituțiile statului.


Zeci de persoane au răspuns la apelul asociației Împreună pentru A8 și s-au adunat la Iași în Piața Unirii, la 162 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, să ceară finanțarea și realizarea autostrăzii A8 Tg. Mureș - Iași - Ungheni. „Legați Moldova de Europa!”, „Moldova își cere dreptul la dezvoltare!”, „Cerem autostrada Marii Uniri”, „Autostrada A8, abandonată de Guvernul PNL”, „Ați promis A8. Țineți-vă de cuvânt” - sunt câteva din mesajele afișate de manifestanți.

Deputatul USR Marius Bodea cere includerea mai multor tronsoane din A8, Autostrada Unirii, în Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și a altor proiecte dedicate Iașului. Bodea afirmă că ieșenii așteaptă în următorii 4 ani o explozie a proiectelor de infrastructură în județ, așa cum au fost promise de PNL prin Costel Alexe, Președintele CJ Iași, și Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, „altfel întreaga responsabilitate pentru eventualul eșec al dezvoltării județului va purta numele lor“.

Deputatul USR Marius Bodea critică vehement atitudinea sfidătoare a actualului Guvern față de proiectele vitale pentru dezvoltarea Moldovei. Doar un mic segment din Autostrada A8, respectiv Leţcani Vest - Centura Iaşi - Iaşi Dacia, a fost trecut pe lista proiectelor de infrastructură finanțate prin NextGenerationEU, în condițiile în care România va avea, pentru următorii 4 ani, prin acest program, peste 30 miliarde de euro de la UE pentru redresarea economiei afectată de pandemie, bani ce vor fi alocați în plus față de bugetul multianual de 48 miliarde euro.

Pagina 3 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31