fbpx
 
Noul antrenor de la Poli Iași promite să ducă echipa în play-off. „Neagoe reuşeşte să strângă vestiarul în jurul său“

Noul antrenor de la Poli Iași promite să ducă echipa în play-off. „Neagoe reuşeşte să strângă vestiarul în jurul său“


Preşedintele executiv al CSM Poli Iaşi, Florin Prunea, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că are încredere că Eugen Neagoe va duce echipa în play-off.

 

„Am apelat la Eugen Neagoe deoarece ştiu filosofia lui despre fotbal. El a avut rezultate pe unde a fost şi, foarte important, este un antrenor care reuşeşte să strângă vestiarul în jurul său. Am încredere în el că va avea rezultate. A semnat până în vară, obiectivul fiind calificarea în play-off. Situaţia financiară a clubului nu este una tocmai bună şi sper că factorii de decizie se vor hotărî dacă se mai vrea un obiectiv la Iaşi. Să ni se spună dacă se vrea fotbal la Iaşi. Obiectivul rămâne play-off-ul, dar în aceste condiţii este foarte greu”, a spus Florin Prunea.

 

Oficialul formaţiei ieşene a mai precizat că şi-ar fi dorit să se despartă în alte condiţii de Nicolo Napoli: „Vreau să îi mulţumesc public lui Nicolo Napoli pentru tot ce a făcut la Iaşi. Nu a fost deloc uşor, a preluat echipa într-un moment foarte greu şi a reuşit să ducă Iaşul în Europa League, în premieră. Regret nespuns că ne-am despărţit în asemenea condiţii, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că interesul echipei primează. Am vrut să-i dau şi o sumă de bani ca despăgubire, pentru că merita după tot ce a făcut la Iaşi, dar nu a acceptat. Sunt convins că şi lui îi pare rău de tot ce s-a întâmplat. Era mai normal să ne despărţim civilizat, să stăm de vorbă la o cafea. Aşa s-a întâmplat şi cu Ionuţ Chirilă. Am stat la masă, am discutat, ne-am despărţit civilizat. Apoi ne-a dat în judecată, a câştigat, iar noi am plătit. Aşa este normal.“

 

 

Noul antrenor al echipei CSM Poli Iaşi, Eugen Neagoe, a declarat că îşi doreşte ca gruparea din dealul Copoului să intre în play-off.

 

„Am venit cu inima deschisă la Iaşi, la o echipă cu tradiţie şi sunt convins că putem avea rezultate. Cred că putem lupta pentru intrarea în play-off şi cred că vom reuşi acest lucru. Timpul ne presează, dar  nu pot spune ce voi schimba pe termen scurt la echipă. Oricum, vom încerca să jucăm un fotbal bun şi să câştigăm. Nu m-a speriat ce s-a întâmplat la Iaşi în ultimele zile. Şi eu m-am despărţit de Pandurii, dar atunci am rămas în relaţii bune cu domnul Condescu. Îi ştiu pe marea majoritate a jucătorilor de la Iaşi. Cu Mitic, Ciucă şi Hotoboc am lucrat, iar pe alţii îi cunosc după ce am jucat contra lor cu echipele la care am antrenat”, a spus Eugen Neagoe.

 

Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că speră să nu-i înşele aşteptările preşedintelui executiv Florin Prunea: „Îi mulţumesc lui Florin (n.r. - Florin Prunea) pentru încrederea pe care o are în mine. Îl cunosc pe Florin Prunea de peste 30 de ani, am jucat la Craiova împreună şi sper să obţinem la Iaşi rezultatele pe care le-am avut împreună la Universitatea, eu ca antrenor, iar el ca preşedinte. Sper că rezultatele vor dovedi că a făcut alegerea bună.“


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31