fbpx
 
Secretarul de Stat susținut de parlamentarii USRPLUS a prezentat date și cifre reale despre începerea lucrărilor pentru A7 și A8. Cele mai importante etape, cele de proiectare, progresează rapid și sunt realizate de către profesioniști, care provin din mediile civice.

Liderii USR-PLUS din Iaşi spun că, în ciuda unor probleme penale ale şefilor PNL Iaşi, Mihai Chirica şi Costel Alexe, vor demara discuţii cu liberalii pentru o posibilă alianţă locală, scrie News.ro, citat de HotNews.

Deputatul Cosette Chichirău, copreşedintele USR PLUS Iaşi, a declarat, miercuri, că ar fi normal ca Mihai Chirica să demisioneze din funcţia de primar în urma trimiterii sale în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, având în vedere că afectează credibilitatea Primăriei.

Surpriza alegerilor parlamentare de duminică, în județul Iași, se numește AUR care, în urma rezultatelor, reușește să obțină două mandate de deputat și unul de senator, devenind astfel a patra forță politică. USR PLUS își consolidează poziția în municipiul reședință de județ, unde s-a impus categoric, cu 10% în fața PNL și PSD. Avantajul a fost redus simțitor în teritoriu unde alianța nu a reușit să convingă.

Deputatul USR Cosette Chichirău reacționează după alegerea lui Sorin Afloarei, finul de cununie al lui Costel Alexe, în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași:

Dacă ai votat USR PLUS la alegerile pentru Parlamentul European de anul trecut, dar nu ești sigur că duminică vii la vot sau dacă ești în dubiu și nu știi ce să alegi între Chirica și Cosette, atunci rândurile de mai jos sunt pentru tine.

Alianţa USR PLUS Iaşi a anunţat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că şi-a desemnat candidaţii pentru Parlament.

„Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că Mihai Chirica i-a păcălit din nou pe votanții ieșeni, declarația sa de ieri risipește orice îndoială. După ce a fugit toată campania, ca un laș, de orice dezbatere cu Cosette Chichirău, acum îi scrie epistole în care, fără urmă de bărbăție, o jignește în mod inacceptabil, atacând aspecte din viața personală, dar îi jignește și pe toți ieșenii.

Cosette Chichirău, președinta USR Iași, spune că exclude o alianță cu Mihai Chirica, primarul din Iași, care a candidat din partea PNL.

Copreşedintele Alianţei USR PLUS Iaşi Cosette Chichirău, candidată la funcţia de primar al municipiului reşedinţă, a declarat că „primele rezultate din secţiile de votare" după închiderea urnelor de vot ar arăta că a obţinut mai multe voturi decât primarul Mihai Chirica, deşi nu a avut „beneficiile" unei alianţe de dreapta cum a fost cazul în alte mari oraşe din ţară.

Pagina 3 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31