fbpx
 
România va avea un centru de mentenanță la Aerostar Bacău pentru întreținerea și repararea avioanelor F-16 achiziționate din Statele Unite. România a încheiat un contract pentru cumpărarea a 16 astfel de avioane de luptă iar ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu a spus că s-ar mai dori achiziționarea altor 36 în următorii ani.

 


Ministrul Apărării a precizat că Guvernul ar putea achita prima rată pentru achiziționarea rachetelor Patriot din luna noiembrie.

 

Informația a fost confirmată și de premierul Mihai Tudose.

 


Gafă impardonabilă a Ministerului Apărării Naționale. Reprezentanții MApN „au uitat" să-l invite la ceremonia dedicată Zilei Aviației pe preşedintele Klaus Iohannis.

 


Ministerul Apărării Naționale a anunțat că Armata Română angajează soldați voluntari. Persoanele interesate își pot depune dosarele începând de luni, 10 iulie.

 

Potrivit unui comunicat al MapN, „prima etapă a procesului de recrutare și selecție a rezerviştilor voluntari ai Armatei României va începe luni, 10 iulie, cu selecționarea candidaților care doresc să încadreze funcții de soldați și gradați rezerviști voluntari. Recrutarea pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri rezervişti voluntari se va realiza în etapa a doua, după un calendar care va fi anunţat în timp oportun”.

 


Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

Ministerul Apărării Naționale transmite, marți dimineața, inspecția de dimineață și programul de instrucție al recruților de la Batalionul 1 instrucție „Olt”.

 


Fostul deputat Mădălin Voicu a fost numit de către premierul Sorin Grindeanu în funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Mădălin Voicu este urmărit penal în dosarul ”Fraudă la Partida Romilor” alături de fostul deputat Nicolae Păun.

 


Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017. Normele metodologice de aplicare a legii vor fi emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.

 

Normele de aplicare a Legii sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017. Ulterior, MApN va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri conform Mediafax


Gabriela Firea se plânge că deşi s-a implicat zi şi noapte pentru ca Arcul de Triumf (pe sub care va trece parada de 1 Decembrie) să fie redeschis, preşedintele Iohannis nu a invitat-o la festivităţile de Ziua Naţională.

 

Deşi Ministerul Apărării, organizatorul paradei de 1 Decembrie a invitat-o la festivităţile ce vor avea loc pe 1 Decembrie la Arcul de Triumf, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea susţine că nu va merge căci ministrul a invitat-o în nume personal şi că în lipsa unei invitaţii de la Klaus Iohannis ea nu va merge la paradă, căci nu se poate autoinvita. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei dă asigurări că invitaţia primită de Firea este una oficială.

 


Lăsat fără titlul de doctor şi scos din prim-planul polticii în urma problemelor penale, fostul vicepremier Gabriel Oprea ar putea rămâne acum şi fără stelele de general.

 

Problemele generalului cu patru stele Gabriel Oprea par să nu se mai termine. Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a dispus constituirea unei comisii al căruia scop va fi să analizeze dacă au fost îndeplinite obligaţiile legale pentru înaintarea în grad a fostului vicepremier Gabriel Oprea, reiese dintr-un comunicat de presă remis de MApN.

 

„Ca urmare a sesizărilor şi solicitărilor de informaţii venite din partea jurnaliştilor privitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale a dispus constituirea, la nivelul M.Ap.N., a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate.

 

Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media şi opinia publică", a transmis instituţia condusă de Mihnea Motoc.

 

Publicaţia Romania Libera a scris recent că prima stea de general a fost obţinut de Oprea prin încălcarea a cel puţin două legi, prin complicitatea mai multor generali. De altfel, în CV-ul fostului vicepremier publicat pe site-ul Ministerului de Interne nu este precizat momentul în care a devenit general de brigadă, ci doar când a primit următoarea stea şi a devenit general maior.

 

Potrivit News.ro, Oprea este general cu patru stele în rezervă din octombrie 2009, când a fost înaintat în grad prin decret al preşedintelui Traian Băsescu. Anterior, în 1 decembrie 2008, Oprea fusese înaintat în gradul de general-locotenent în rezervă.

 

Fostul vicepremier a absolvit în 1983 cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi din Sibiu, cu diplomă şi gradul de locotenent. În 1990 şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Bucureşti, în 1997 a absolvit cursurile postuniversitare ale Colegiului Naţional de Apărare, iar în anul 2000 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în domeniul Procedurii Penale sub coordonarea profesorului universitar doctor Ion Neagu.

 

După absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, la arma Intendenţă, specialitate Logistică, în urma căreia a obţinut gradul de locotenent, Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofiter de intendenta şi apoi ca ofiţer consilier juridic cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiţie.

 

În decembrie 2001 a fost promovat la gradul de general maior activ de justiţie militară. În 2003 a primit a doua stea la gradul de general, în urma activităţii desfăşurate la Rezervele Statului într-o funcţie de general cu trei stele. După ce a fost trecut în rezervă, a primit a treia stea la 1 decembrie 2008, iar din octombrie 2009 estre general cu patru stele.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Pagina 9 din 9

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31