fbpx
 
Medicina de familie a fost considerată de către toate guvernele „prioritate națională”, însă, din păcate, doar pe hârtie. Prin intermediul propunerii legislative iniţiate de deputatul Petru Movilă cu privire la modificarea Ordonanţei nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, se are în vedere corectarea unor inechităţi atât faţă de medici cât şi de asistenţi medicali care profesează în cabinetele de medicină de familie.

86 de candidate pentru 14 posturi de asistente la Socola. „Examenul e pe bune”, spune managerul. La Neuro au fost 35 de înscriși pe doar 3 locuri. Salariile bune, care pot trece de 1.000 de euro, au crescut brusc miza acestei cariere. Cifrele de școlarizare ale școlilor de asistente din Iași ajungeau la 1.000 de absolvenți, majoritatea plecând în străinătate. Acum, această forță de muncă ar putea fi absorbită de spitalele din zona Moldovei.

 

Luna ianuarie, Spitalul de Neurochirurgie Iași: 3 posturi de asistent medical, 35 de înscriși – aproape 12 pe loc; 1 post de asistent farmacie, 11 înscriși.


86 de candidate pentru 14 posturi de asistente la Socola. „Examenul e pe bune”, spune managerul. La Neuro au fost 35 de înscriși pe doar 3 locuri. Salariile bune, care pot trece de 1.000 de euro, au crescut brusc miza acestei cariere. Cifrele de școlarizare ale școlilor de asistente din Iași ajungeau la 1.000 de absolvenți, majoritatea plecând în străinătate. Acum, această forță de muncă ar putea fi absorbită de spitalele din zona Moldovei.

 

Luna ianuarie, Spitalul de Neurochirurgie Iași: 3 posturi de asistent medical, 35 de înscriși – aproape 12 pe loc; 1 post de asistent farmacie, 11 înscriși.


Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate  Tg. Mureş  au la efectuat 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București  într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică

 


Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali specializați pot - după trei ani de tergiversări - să își deschidă cabinete de practică independentă. Normele Metodologice privind exercitarea profesiei în regim independent existau încă din 2014, dar Ministerul Sănătății a aprobat abia recent modelul de Certificat de înregistrare a cabinetului de practică independentă.  

 

Conform legislației, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali specializați pot să angajeze în aceste cabinete alt personal medical, ca de exemplu medic, kinetoterapeut, maseur, asistenți de balneofizioterapie psihologi, etc, astfel încât să funcționeze ca o echipă medicală. De asemenea, legislația oferă posibilitatea asocierii mai multor profesioniști asistenți medicali și/sau moașe pentru înființarea unui cabinet de practică independentă.


17 medici şi asistente medicale din Vaslui şi Bacău au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, alături de patroana unei clinici medicale şi administratorul unei şcoli de şoferi, fiind acuzaţi că au organizat o feritabilă „fabrică” de fişe auto false pentru viitorii şoferi.

 

Ei sunt acuzați de constituire de grup infracţional organizat, fals intelectual, instigare la fals ș.a., dosarul fiind înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui.

 

Pe lista inculpaţilor, se află mai mulţi medici şi asistente medicale din Vaslui, în frunte cu patroana unei clinici medicale din Bacău, care în urmă cu câţiva ani şi-a deschis un punct de lucru la Vaslui.

 

Alături de Elena Duţă Niţescu, patroana New Central Med, au mai fost trimişi în judecată: Pârlog Gabriela, medic medicină interna Bacau, Abu Gamea Naeif, medic ORL în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Strâmbeanu Elena Gabriela, medic Vaslui, Covrig Carmen, medic psihiatru Bacău, Dominte Gabriela, medic ORL Bacău, Negru Constantin , medic Bacău, Zaharia Oana Cristina medic psihiatru Vaslui, Monica Cruceanu, asistenta medicală, Ciubotaru Gianina Elena, asistent medical, Cataramă Silviu, administrator Şcoala de Şoferi Uniprev Auto SRL Vaslui. Lista inculpaţilor este completată de: Simona Botezatu, Bianca Elena Mardare (fostă Sofronea), Mihaela Vasilica Aancuţei, Lenuţa Matei, Lenuţa Şmuc.

 

Medicii trimişi în judecată sunt acuzaţi că îşi puneau avizele pe fişele medicale ale candidaţilor la examenul pentru obţinerea permiselor de conducere, fără a examina pacienţii, fiind eliberate fişe medicale cu menţiunea „apt pentru condus” unor persoane cu afecţiuni grave, incompatibile cu calitatea de conducător auto.

 

Ancheta în acest caz a izbucnit după ce fostul preşedintele al Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reclamând măsluirea fişelor medicale pentru viitorii şoferi.

 

Reprezentanţii clinicii New Central Med neagă acuzaţiile. Patroana clinicii medicale a mai fost trimisă în judecată într-un alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, fiind acuzată că a încercat să cumpere influenţa conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, cu un parfum şi o sumă de bani, pentru eliberarea avizelor necesare funcţionării clinicii.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31