fbpx
 
Iohannis a promulgat legea care pune în pericol copii ai căror părinți se află în proces de divorț sau separare, afirmă mai multe organizații importante precum Colegiul Psihologilor din România, Federația Organizațiilor Nonguvernamentale „PENTRU COPIL”, Asociația ANAIS, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (E.C.L.E.R.) sau Salvați Copiii.

Președintele liberal Nicolae Ciucă cere personal instanței să blocheze demersul asociației Declic de verificare a tezei sale de doctorat, suspectată de plagiat. Următorul termen de judecată în proces este pe 17 ianuarie.

Proiectul de metodologie lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației omite orfanii de un singur părinte din categoriile de beneficiari ai burselor sociale. O petiție online atrage atenția asupra subiectului.

Comunitatea Declic solicită Tribunalului Militar Bucureşti să judece în regim de urgenţă dosarul 10 august, având în vedere că mai sunt doar trei ani până la prescrierea faptelor, iar vinovaţii ar putea să scape de pedeapsă.

Primul proces pe clima din România, deschis de Asociaţia Declic, a demarat la Cluj, fiind susţinut şi de alte organizaţii de mediu, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei 2Celsius.

Comunitatea Declic a deschis, marţi, primul proces de climă din România, împotriva statului român, prin care cere, printre altele, amendarea premierului Nicolae Ciucă şi a miniştrilor Mediului şi Energiei.

Comunitatea Declic cere, vineri, explicaţii publice ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, după ce ministerul condus de acesta ar fi dat aviz negativ proiectului de lege care încadrează ca viol orice act sexual al unui adult cu un copil mai mic de 16 ani.

Purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan, a declarat, pentru rfi.ro, că lupta anticorupție nu s-a oprit, amintind că aceasta a fost îngreunată de unele decizii ale Curții Constituționale și de modificările legilor justiției. „DNA lucrează în limita legilor”, a precizat reprezentanta DNA, care a răspuns astfel solicitării comunității Declic privind repornirea luptei impotriva corupților.

Tudorel Toader le-a propus unor înalt oficiali UE o plimbare prin Iaşi. Aflând însă că va fi întâmpinat de protestatari, fostul ministru şi-a lăsat oaspeţii să se plimbe singuri... Iată de s-a întâmplat!

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31